In urma cu patru ani, printr-un contract de cesiune, numarul actionarilor de la Institutul de Cercetari si Proiectari Miniere (ICPM) Petrosani s-a marit, prin cooptarea de catre actionarul majoritar, General ComTrust Inc. SRL a Grup 95 SA (apartinand afaceristului Adrian Gardean) si Gerom Int SA (companie de care este legat actualul prefect de Hunedoara). Ulterior intrarii celor doua societati in structura actionariatului ICPCM, General ComTrust Inc. SRL Petrila a cerut in instanta anularea contractului de cesiune de actiuni, pe motiv ca noii actionari nu-si indeplinisera obligatiile contractuale. De atunci, la Petrosani Grup se duce o lupta fara scrupule pentru controlul asupra ICPM. In prezent, -razboiul- a ajuns in faza plangerilor penale impotriva actualei conducerii ICPM si pare ca nu se va finaliza curand. Asta mai ales datorita sforilor trase de persoanele din spatele celor care, desi scosi legal din actionariatul ICPM, nu renunta nici in ruptul capului la intentia de a pune mana pe cladirea Institutului.
– La IJP Hunedoara nu stie cand s-a inregistrat un dosar
Dupa ce General ComTrust Inc. SRL a redevenit actionar majoritar al ICPM prin hotararea irevocabila si executorie a Tribunalului Arges (care a anulat contractul prin care Gerom Int SA si Grup *95 deveneau actionarii ICPM), Grup 95 SA l-a reclamat pe actualul director al ICPM, Alexandru Solschi, pentru gestiune frauduloasa. Motivul: fiind administrator al General ComTrust Inc. SRL si avand hotararea AGA, Solschi i-a vandut lui Mihai Prisacariu (n.r.- ex-administrator al ICPM) cladirea Institutului.
Desi avea sesizari nerezolvate, in cazul ICPM, IPJ Hunedoara s-a miscat extrem de rapid. Extrem de zelos, subcomisarul Liviu Gabriel Dumitru a semnat intr-o zi trei adrese (din care doua in locul unor colegi) prin care Solschi a fost declarat, din start, invinuit. Temeiul invocat: hotararea Tribunalului Arges (prin care General ComTrust redevenea actionar majoritar al ICPM) a fost atacata si suspendata de Judecatoria Petrosani pe calea unei Ordonante Prezidentiale la cererea Grup *95 si Gerom Int. SA. Cu alte cuvinte, politia a considerat de cuviinta sa tina cont de un act emis de o instanta inferioara, care anula ceea ce judecase instanta superioara, fapt inadmisibil in sistemul de drept autohton. Urmare a semnalelor trase IPJ Hunedoara, ca ofiterul respectiv pune prea -mult suflet- in dosarul ICPM, cazul a fost transferat comisarului Ioan Ciocan, care insa l-a audiat pe Solschi ca si cand vinovatia sa ar fi fost dovedita. Ca in acest dosar ceva -e putred- o demonstreaza adresele politiei: Solschi a aflat ca Grup *95 a depus plangere impotriva sa la 18.12.2002, insa politia i-a comunicat ca dosarul in care era invinuit a fost intocmit la 16.12.2002. Printr-o alta adresa (34.594/25.02.2003), IJP Hunedoara sustine ca dosarul a fost inregistrat pe 10.12.2002, pentru ca pe 8.03.2003 politia sa sustina (Adresa 62.259) ca plangerea -a fost depusa la 11.12.2002-, iar urmarirea penala inceputa la 19.12.2002.
– Subcomisarul Dumitru incurca legea
Semne de intrebare vizavi de acest dosar apar daca arunci un ochi pe modul in care subcomisarul Dumitru a aplicat legislatia. Acesta, -analizand actele de urmarire penala din care rezulta ca a fost inceputa urmarirea penala impotriva invinuitului Solschi Alex. pentru gestiune frauduloasa-, a emis la 19.12.2002 o ordonanta de luare a masurii asiguratorii prin care a instituit sechestru -asupra imobilului inscris in cartea funciara Petrosani sub nr. 2147 la A+1.348/2a/1- (n.r. – cladire proprietate a lui Prisacariu) in favoarea IJP Hunedoara (sic!). Si ce mai face subcomisarul Dumitru pentru a da temeiul legal instituirii sechestrului pe cladirea lui Prisacariu? Confunda Codul de procedura penala cu Codul penal si instituie sechestrul invocand, printre altele, art. 163-166 din Codul penal – care reglementeaza infractiuni contra sigurantei nationale! Nestapanind legea, politistul a invocat la instituirea sechestrului si art. 68-70 din Codul penal – toate trei abrogate prin Legea nr. 140/1996 (!), precum si art. 30-31 din Codul familiei – care reglementeaza regimul juridic al bunurilor comune ale sotilor din timpul casatoriei (sic!). Cu alte cuvinte, nici unul dintre articolele de lege invocate de subcomisar nu ii permiteau sa instituie sechestru pe cladirea lui Prisacariu. Insa, politistul hunedorean a reusit – fara ca nici un sef de-al sau sa se autosesizeze – sa instituie sechestru -legal- pe un bun care nu era al -invinuitului- Solschi.