Bucuresteanul care poposeste pe terasa Complexului -Triumf-, de pe Bulevardul Kiseleff, la cativa pasi de sediul actualului partid de guvernamant, terasa apartinand Regiei Autonome a Patrimoniului si Protocolului de Stat, va regreta alegerea. Intr-unul dintre cele mai renumite localuri controlate de stat, clientii sunt la cheremul ospatarilor si al sefului de unitate. Mai mult, statul insusi este controlat la buzunare.
Dupa orele de program, cativa ziaristi ai cotidianului nostru au avut proasta inspiratie sa se racoreasca la o masa din gradina Complexului Triumf. Seara nu anunta nimic deosebit, dar prin grija personalului s-a transformat intr-un adevarat circ. Ospatarii sifonati, transpirati si fara ecusoane le-au adus clientilor vinul pe care nu l-au cerut – cel mai scump din meniu, cum avea sa se dovedesca pe nota de plata -, o salata bulgareasca fara legatura cu reteta originala, chifle mai scumpe decat cozonacul, apa mai valoroasa decat berea. Daca vreunul dintre cei aflati la masa avea proasta inspiratie sa solicite ca bautura sa fie tinuta la rece, atunci ospatarul recurgea la o solutie extrem de ingenioasa: umplea frapiera cu apa de la fantana arteziana aflata pe terasa. Si daca -din neatentia prostatei- te cereai la -taulet-, erai nevoit sa te ascunzi in boschetii complexului, intrucat usile WC-ului erau mai bine inchise decat un seif de banca.
Aceste mici umilinte pe banul clientului aveau sa culmineze cu teatrul absurd al prezentarii notei de plata. Clientul constata ca a fost servit cu vinul cel mai scump din unitate, impotriva dorintei sale, ca nota de plata nu are stampila si nici semnatura, ci doar antet, ca nu este insotita de o chitanta fiscala sau bon de casa – asa cum le-a impus Ministerul Finantelor tuturor agentilor economici. Dupa cum justifica seful complexului, A. Tudor, -fata de la casa a plecat la 11.00, iar noi n-am vrut sa va deranjam si sa va facem nota inainte de plecarea ei-.
La solicitarea duplicatului dupa nota de plata, un ospatar – altfel ba arogant, ba obraznic – aduce, dupa ceva timp, o hartie mototolita in ultimul hal, recuperata din cosul de gunoi, pe care sustine ca a gasit-o in buzunar. A. Tudor incearca sa smulga cele doua hartii, nota de plata si duplicatul, din mainile clientilor. Esuand, incearca sa negocieze: -Mai bine stam linistiti, dau doua sticle de vin si ramanem prieteni-. Negocierea a ramas fara rezultat. Urmeaza un alt episod absurd: sustinand eliberarea unui act oficial – lucru care nu a fost posibil decat la cererea expresa a unui reprezentat al Guvernului, prieten cu cei aflati la masa – clientii au fost -serviti- cu o factura fiscala, altfel inutila, o data cu care la masa a ajuns si un fotograf chemat de oamenii casei si care, descinzand din automobilul cu numarul 29-B-DNT – a tras cateva flash-uri cocotat pe un gard.
Contactat telefonic, directorul general, cu delegatie, al RAPPS, Eugen Bejenariu, s-a aratat foarte ofensat ca a fost deranjat pentru o asemenea problema.
