Invazie de culoare în judeţul Arad. Milioane de gărgăriţe acoperă case şi copaci, ba chiar se caţără şi pe localnici. Gâzele au invadat mai multe sate de pe Valea Mureşului. Localnicii sunt disperaţi. Gărgăriţele sunt atât de multe, încât degeaba le adună cu găleţile, pentru că alte mii apar de nicăieri.
De zile bune, satul arădean Şoimoş este invadat de gărgăriţe. Insectele rosii şi-au croit drum peste tot. Intră în case, chiar dacă geamurile şi uşile sunt închise, potrivit România TV. Casele sunt acoperite cu un covor roşu, iar viaţa de zi cu zi a sătenilor a devenit un coşmar. Cât vezi cu ochii, sunt milioane de gâze.
Specialiştii au spus că numărul mare al gărgăriţelor se explică prin schimbarea climei, care aduce ierni tot mai blânde. Iar când dă frigul, buburuzele caută adăpost oriunde. În case, hambare sau în adăpostul animalelor.â „Au fost foarte multe ploi anul acesta, care au determinat creşterea populaţiei de afide, hrana buburuzelor, şi evident lucrul acesta a determinat o înmulţire a lor. Acestea au devenit invazive şi datorită încălzirii climei, a umezelii de anul acesta”, a explicat biologul Mihai Pascu.
Sătenii de pe Valea Mureşului speră că insectele vor dispărea odată cu frigul.