Home Social M.S.: Nu se pune problema unei epidemii de gripă

M.S.: Nu se pune problema unei epidemii de gripă

DISTRIBUIŢI

Specialiștii Ministerului Sănătății (MS) au constatat, după o analiză a evoluției epidemiologice din țara noastră, că în Romånia nu se înregistrează epidemie de gripă, dar au elaborat măsuri și recomandări, care au fost transmise rețelei de asistență medicală.
Situația epidemiologică se încadrează la nivel mediu de intensitate și cu o tendință de creștere a cazurilor de viroze respiratorii și gripă pentru perioada imediat următoare, se arată într-un comunicat al MS.
În prezent, există cazuri sporadice de gripă AH1N1 pe întreg teritoriu național și focare teritoriale în Iași, București, Constanța și Mureș.
Medicii epidemiologi au constatat o intensificare a circulației virusurilor gripale pe întreg teritoriul național. Tulpina circulantă dominantă, care a dus și la decese, este tipul AH1N1 dar, concomitent, sunt înregistrate și cazuri de gripă cu virusul tip B și AH3N2. De asemenea, cazurile de pneumonie bacteriană și viro-bacteriană la copii au crescut în primul rånd din cauza prezentării întårziate a copilului bolnav la serviciile medico-sanitare.
Din datele disponibile pånă la ora actuală, rezultă că populația a fost corespunzător asigurată cu asistență medicală la toate eșaloanele de servicii, managementul de prevenire și combatere a virozelor respiratorii și gripă a fost organizat în conformitate cu normativele specifice pentru gripa sezonieră, sistemul informațional de supraveghere a funcționat bine și au fost vaccinate cu vaccin sezonier 2010/2011 un număr de aproape 1,2 milioane de persoane, conform recomandărilor de priorități. Dintre cazurile de gripă AH1N1 confirmate, s-au înregistrat șapte decese, două în județul Iași și cåte unul în județele Constanța, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.