Tarifele la energia termica si cele pentru energia electrica furnizata consumatorilor casnici vor creste in perioada imediat urmatoare, ca urmare a anuntului Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale de a scumpi cu 20% gazele naturale din productia interna furnizate populatiei – au declarat, ieri, surse oficiale. Astfel, tarifele la energia electrica ar putea fi majorate de la 1 decembrie cu aproximativ 4%, iar in ceea ce priveste majorarea energiei termice, aceasta va fi stabilita de catre consiliile locale, pe baza valorilor propuse de catre ANRE – sustin surse oficiale. Conform evidentelor, ultima majorare (1,85%) a tarifelor la energia electrica a avut loc la 1 ianuarie 2006, iar pentru acest an nu se mai preconiza o majorare a tarifelor datorita evolutiei favorabile a productiei Hidroelectrica si a ritmului inferior celui estimat pentru cresterea pretului la gaze. Presedintele ANRE, Nicolae Opris, anunta, la jumatatea acestui an, ca viitoarea majorare a tarifelor la energia electrica va avea loc la inceputul anului 2007, cu aproximativ 4,5%, daca rata inflatiei din acest an nu va depasi tinta BNR de 5%.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 29.04.2025, 12:23:34