Pe 19 martie EExecutivul a hotarat ca alocatia de hrana a bolnavilor sa creasca, in functie de afectiune, de doua sau chiar de trei ori si a publicat hotararea in -Monitorul Oficial-. Avand in vedere faptul ca alocatia de hrana a bolnavilor nu a mai fost marita din 7 februarie 2000, decizia Guvernului pare inteleapta. Partea proasta e ca nu se spune nicaieri in Hotararea 298 din ce bani va fi suportata dublarea ratiei de hrana a bolnavilor, pentru ca bugetele spitalelor abia daca pot acoperi la ora actuala cheltuielile salariale ale angajatilor si eventual pe cele cu medicamente, materiale sanitare si reactivi. Daca ar fi sa ne ghidam dupa hotararea publicata luni in -Monitorul Oficial-, un bolnav de HIV/SIDA, TBC sau un ars ar trebui sa manance zilnic de 64.000 de lei (pana saptamana trecuta, ratia era de numai 21.000 de lei), o lauza de 45.000 de lei, un bolnav psihic de 45.000, iar un bolnav adult internat in celelalte sectii ar trebui sa savureze zilnic alimente in valoare de 32.000 de lei (16.300 pana saptamana trecuta).
Cat priveste copiii, daca sunt nou-nascuti ori prematuri, au dreptul zilnic la lapte de 10.000 de lei, daca au pana la trei ani ar trebui sa manance de 24.000 de lei pe zi (fata de doar 7.600 lei pana saptamana trecuta), iar daca au peste trei ani au dreptul la o ratie de adult, de 32.000 de lei. Insotitorii bolnavilor ar trebui, teoretic, sa manance zilnic de 28.000 de lei, in conditiile in care pana mai ieri aveau dreptul doar la un blid de 8.000 de lei zilnic. Bineinteles ca hotararea publicata luni in -Monitorul Oficial- nu a schimbat cu nimic meniurile bolnavilor botosaneni, principalul fel servit cu larghete in majoritatea spitalelor fiind, deocamdata, tot zeama de cartofi cu o umbra de ulei pe deasupra si ceaiul fara zahar cu paine goala.
Sigur ca exista spitale ca Maternitatea, Sanatoriul Guranda ori cateva dintre sectiile Spitalului Judetean unde se mananca acceptabil, insa ratia servita bolnavilor nu se apropie in nici un caz de baremurile fixate de Guvern. -Nu stiu cum vom putea sa respectam alocatiile de hrana impuse de Guvern, Casa de Asigurari nu ne da mai multi bani. Daca nu se va mari si tariful mediu pentru ziua de spitalizare platit de CASS, nu stiu cum vom putea respecta noua alocatie de hrana fixata de minister- spune Gheorghe Damian, contabilul-sef al Spitalului Judetean Botosani.
Medicul-sef al CASS, dr. Ecaterina Petrescu, este de acord ca o majorare a alocatiei de hrana pentru bolnavi era absolut necesara, insa declara ca decizia ar fi trebuit luata de catre Ministerul Sanatatii de comun acord cu Casa Nationala de Sanatate. -Se intampla la fel ca si in cazul salariilor pentru personalul medico-sanitar: Guvernul hotaraste majorarea, iar Casa Nationala trebuie sa gaseasca solutii pentru plata acestor majorari. Eu sper ca la aprobarea bugetului sa fie prevazuta o suplimentare pentru bugetul caselor de asigurari care sa acopere cresterea alocatiei de hrana-, spune dr. Petrescu. Medicul-sef al judetului spune ca, in mod normal, dupa majorarea alocatiei de hrana trebuie sa fie modificat si tariful mediu pentru ziua de spitalizare, indicator stabilit de catre CNAS si in functie de care se stabileste bugetul spitalelor. Daca acest tarif nu va fi majorat de catre CNAS, cu siguranta spitalele nu vor putea sa ofere bolnavilor o masa de trei ori mai consistenta, asa cum doreste Ministerul Sanatatii si Familiei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane