Primele carti pe care le citim, manualele scolare, sunt valabile aproximativ patru ani, cu conditia ca programa scolara sa nu se modifice in acest interval. -Reeditarea manualelor se face diferit de la un an la altul, in functie de procentajul cartilor recuperate, astfel incat tirajul aflat in circulatie sa fie echivalent cu numarul elevilor din respectivul ciclu de invatamant. Criteriul de reeditare a manualelor a fost determinat de prioritatea acelor manuale la tipurile de evaluari finale, adica la examenele existente-, a precizat Nicolae Nicolae, director general adjunct in cadrul MEC. Astfel, dupa primul an de folosire, 90% din manuale sunt recuperate de la promotia anterioara, iar 10% sunt reeditate. In al doilea an, sunt recuperate 75% din carti si 25% reeditate, iar in anul al treilea se recupereaza 50% din carti. Dar, desi mai este foarte putin timp pana la primul clopotel, manualele intocmite dupa noua programa nu au fost inca tiparite, iar cele reeditate nu ajung pentru toti elevii, iar manualele care se gasesc deja in librarii sunt foarte scumpe.
Precizam ca Ministerul Educatiei si Cercetarii a dispus reeditarea a 2,8 milioane de manuale scolare, in valoare de 80 miliarde de lei, carti acordate gratuit elevilor din invatamantul obligatoriu. Incepand din anul scolar 2001-2002, elevii claselor a XI-a vor invata dupa manuale alternative.
Preturile manualelor variaza intre 50.000 si 150.000 de lei, valori apreciate de multi dintre parinti drept exagerat de mari, avand in vedere ca un elev are nevoie de un numar de manuale cuprins intre trei si 12, pe langa alte carti, culegeri si materiale didactice. Pana in clasa a opta, manualele sunt gratuite, dupa care elevii sunt nevoiti sa isi cumpere singuri cartile. Chiar daca unele manuale le primesc de la scoala, multi dintre parinti prefera sa le cumpere copiilor carti din librarii, asta ca sa nu mai aiba suprize ca anul trecut, cand la multe materii manualele scolare au fost distribuite in scoli la o luna dupa inceperea cursurilor.
Mai putine manuale alternative
Profesorii vor avea de ales cartea dupa care vor preda din cele trei, cel mult patru variante de manuale. Pentru clasele a IX-a si a X-a, profesorii au la dispozitie manualele care au castigat licitatia in anii precedenti. Dar multi dintre profesorii de liceu nu stiu inca dupa ce manuale vor preda elevilor, chiar daca MEC a redus oferta de manuale alternative la trei pentru fiecare materie. In multe cazuri insa, profesorii nu le-au vazut nici macar culoarea copertilor, nemaivorbind sa fi aflat ceva despre continutul lor. Putinii care au apucat sa le vada sunt multumiti ca numarul lor s-a redus la trei. Unii profesori considera insa ca limitarea numarului de manuale este benefica pentru invatamant, chiar daca editorii de carte au incriminat amestecul ministerului pe piata libera a manualelor. Ministerul Educatiei stabilise cu ceva timp in urma, printr-o comisie, care sunt cele trei manuale care se ridica la standardele unui invatamant liceal de calitate.
Jocuri si constructii logice
Mai mult de 20 de societati, firme private si institutii de stat participa, cu diverse produse si materiale didactice, la a cincea editie a expozitiei -Scoala – Didactica 2001-, organizata sub patronajul Ministerului Educatiei si Cercetarii, in perioada 4-7 septembrie, la Sala Palatului din Bucuresti.
Expozitia, destinata profesorilor, elevilor, studentilor si parintilor, cuprinde – pe langa ofertele de manuale alternative ale diverselor edituri – rechizite scolare produse in tara sau cu sprijinul unor intreprinzatori straini, jocuri pentru dezvoltarea creativitatii, materiale didactice precum harti, mulaje pentru orele de anatomie si biologie, calculatoare, dar si mobilier de birou sau pentru salile de curs. Pe langa standurile firmelor particulare, in cadrul expozitiei exista si un pavilion al Jandarmeriei Romane, cu carti de istorie a acestei arme.
Un stand aparte este cel al profesorului de 80 de ani Tudose Matei, psihopedagog, specialist in jocuri si constructii logice, educative. Pana in prezent, fostul profesor al Scolii Speciale din Peris are la activ 66 de inventii omologate, dintre care -Turla care nu cade- – construita integral din subansamble imbinate nedistructibil sau -Parghii – aptitudini tehnice-, un panou care explica la modul simplu si logic rolul si actiunea parghiilor in ansamblul mecanismelor.