Home Social Marko Bela, nemulțumit de ritmul lent al reformei din Educație

Marko Bela, nemulțumit de ritmul lent al reformei din Educație

DISTRIBUIŢI

Vicepremierul Marko Bela susține accelerarea reformei în sistemul de învățământ, spunând că a constatat un ritm lent de aplicare a prevederilor Legii Educației, cauzat în primul rând de restricțiile bugetare generate de criza economică. Marko Bela a participat, ieri, la Cluj-Napoca, la o întâlnire a inspectorilor școlari cu atribuții în învățământul pentru limbile mino­rităților naționale, la care a fost prezent și ministrul Daniel Funeriu.
„După părerea mea, aplicarea, implementarea Legii educației, luând în considerare faptul că a trecut un an de la adoptarea ei, a fost mult mai lentă și mai anevoioasă decât am fi vrut. Motivele sunt cunoscute, în primul rând fiind vorba despre criza economică. Noua modalitate de finanțare a școlilor trebuia aplicată deja anul trecut, dar s-a trecut la această finanțare numai începând cu 2012. În ceea ce mă privește, aș vrea să accelerăm aplicarea reformei din întregul sistem educațional. Ritmul lent de aplicare a Legii educației se datorează posibilităților bugetare, învățământul neavând bugetul suficient și satisfăcător, iar acest lucru se simte începând cu investițiile, dotarea școlilor sau noile manuale. Va trebui să ajungem cândva la 6 la sută din PIB pentru Educație.“, a spus Marko Bela.
Întâlnirea a avut tema „Oportunități și perspective pentru învățământul în limbile minorităților în contextul Legii Educației Naționale“ și la ea au fost prezenți 80 de inspectori școlari din întreaga țară.

Mihaela Iamandei

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.