Profesorul Adrian Papahagi radiografiază inspirat pe contul său de facebook pe marxistuțul român:„Mereu revoltat. Vrea să schimbe lumea. Cu sine consideră că a încheiat, el e în ordine, el a văzut lumina cea adevărată, el un iluminat al adevărului științific și un apostol al dreptății sociale – revoltător în ce termeni religioși lucrează chiar și subconștientul materialiștilor.
Gândește în etichete, al căror principal producător este. El nu are în față oameni, ci clase. Etichetele nu sunt neutre, ci au valoare morală. Unele sunt infamante: neocon, ultraliberal, creștinopat, homofob, fascist. Aplicarea lor ține loc de argument. Cu cel etichetat astfel nu se poartă un dialog, el trebuie reeducat sau, și mai simplu, linșat (simbolic sau, de ce nu, fizic, dacă de asta ține binele oropsiților soartei).
E generos prin delegație: câți săraci n-ar hrăni el pe banii altora. Câte burse, subvenții și gratuități nu și-ar acorda sieși pe banii meschinilor burghezi, ai corporațiilor și ai ocultei internaționale.
Vreți să știți dacă vreun intelectual de provincie sau de capitală e stângist? Menționați parșiv numele Pleșu, Liiceanu, Patapievici, nu neapărat în această ordine și nu neapărat toate trei. Reacția nu va întârzia: turnesolul funcționează. Să nu credeți că-i detestă pe cei trei din invidie, chinuiți de propria lipsă de talent, cultură și gust. Nici vorbă. E ceva onest, egalitarist, în ura lor. Nu e injust și discriminatoriu că talentul nu se dă pe cartelă, ca să ajungă la toată lumea? Că lecturile corecte structurează gândirea în mod mai armonios decât maculatura ideologică a școlii resentimentului?”
Profesorul Adrian Papahagi este licențiat în anglistică al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1999) și al Universității Paris IV-Sorbonne (1998). A fost elev străin al École Normale Supérieure (Paris) între 1997 și 2000. Deține un master în studii medievale la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne (1999) și un doctorat în studii medievale („summa cum laude”) la aceeași universitate. A predat limba engleză veche la Universitatea Paris Sorbonne și la Institutul Catolic din Paris între anii 1999 și 2003. Actualmente este lector la catedra de engleză a Facultății de Litere, la Universitatea „Babeș-Bolyai”