Home Social Matematica da batai de cap elevilor suceveni

Matematica da batai de cap elevilor suceveni

DISTRIBUIŢI

Aproape trei sferturi din elevii unei clase de la Colegiul de Informatică -Spiru Haret- din Suceava ori sunt pe dinafară complet cu matematica, ori profesorii nu îşi fac datoria cum trebuie. În urma unei verificări periodice, inspectorii şcolari judeţeni au descoperit că lucrările de control şi tezele de la matematică a 20 de elevi din aceeaşi clasă au fost apreciate cu note de 2, 3 şi 4. Inspectorul şcolar adjunct al judeţului Suceava, Vasile Monacu, înclină să ia în considerare cea de-a doua variantă, el considerand că unii profesori nu au simţul măsurii. -După părerea mea, cand, dintr-un efectiv de 25-30 de elevi, trei sferturi obţin note proaste, profesorul de la clasa respectivă ar trebui să-şi pună întrebarea unde a greşit el. Ori subiectele au fost extrem de grele sau n-a lucrat suficient la clasă. Înseamnă că nu şi-a făcut treaba-, a apreciat situaţia Monacu. O altă problemă cu care s-au confruntat inspectorii şcolari în cele zece unităţi de învăţămant verificate este legată de faptul că, deşi depăşeau cu mult numărul absenţelor permise, conducerea şcolilor nu a luat măsuri de pedepsire a elevilor chiulangii. Mai mult, nici profesorii nu s-au obosit să îşi îndeplinească sarcinile, mulţi dintre elevi neavand trecute în catalog numărul minim de note pentru o evaluare eficientă. Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, Petru Carcalete, a spus că avalanşa de cereri de transfer la alte licee, înregistrată în ultimii ani, ar trebui să dea de gandit conducerii colegiului în cauză, avand în vedere că se va încerca finanţarea şcolilor în funcţie de numărul de elevi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.