Home Social Medicii, polițiștii, mecanicii de locomotivă și angajații Radet ies în stradă pentru...

Medicii, polițiștii, mecanicii de locomotivă și angajații Radet ies în stradă pentru a nu li se diminua salariile de la 1 ianuarie

DISTRIBUIŢI

10.000 de oameni sunt așteptați miercuri, în Piața Victoriei, la mitingul pe care îl va organiza, începând cu ora 11:00, Confederația Sindicală Cartel Alfa, a declarat marți, președintele Confederației, Bogdan Hossu, într-o conferință de presă.

„Mâine vor fi aproximativ 10.000 de oameni, membri ai Confederației. Nu ne-am propus să dărâmăm Guvernul mâine”, a spus Hossu.
Iată ce au declarat liderii sindicatelor ce vor scoate mâine oamenii în stradă:

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă:
„Sigur că avem nemulțumiri cu privire la Legea 153/2017, legea salarizării din sistemul public, precum și la Legea 62/2011, legea dialogului social. Cu privire la salarizare este clar că prin acest transfer de contribuții vor fi neutralizate acele creșteri sau majorări de 25% la brut. În net, ele vor fi neutralizate, nu va fi niciun fel de majorare. Practic, militarii, polițiștii, nu vor fi beneficiari ai acestei legi”

Iulică Măntescu, președintele al Federației Mecanicilor de Locomotivă:

„Mesajul nostru este că trebuie schimbată legea 62, din mai multe motive, anume pentru a da dreptul la negocieri colective, nu așa cum se mimează de mai bine de 10 ani. Trebuie să iasă Guvernul României cu o ierarhizare și în sectorul privat, pentru că este inadmisibil să nu se țină cont de responsabilitatea funcției și răspunderea pe care o are fiecare salariat care face parte din siguranța circulației. Nu putem să ținem un mecanic de locomotivă și să îl plătim în zona salariului minim pe economie, 60% dinre salariații pe care îi reprezentăm fiind încadrați cu salariul minim pe economie”.

Vicepreședintele Federației Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica:

„Pe fond sunt probleme majore în sistemul de sănătate, nu doar că nivelul salarial ar rămâne același, ci că pentru 99% dintre salariați venitul salarial net va scădea și am să exemplific: toți salariații care câștigă astăzi un venit net de până în 6.300 de lei și beneficiază în același timp de tichete de masă, o creștere venitului net, de 4%, atât cât rămâne din cei 25%, odată cu transferul contribuțiilor, presupune 240 de lei, aceasta este creșterea. Or ei primesc tichete de masă, la momentul actual și la momentul lunii decembrie 2017, în valoare de 252 de lei, deci prin acest transfer și prin eliminarea tichetelor de masă, 99% dintre salariații din sistemul de sănătate vor pierde salarial”, a precizat Predica.

Ioana Stoica, președintele Federației Sindicatelor din Servicii Comunitare și Utilități Publice:

„Faptul că s-a majorat salariul minime a făcut ca 70% dintre salariați să aibă aceleași salarii. Deci nu contează că e necalificat, el are un salariu ca un muncitor calificat, de categoria a II-a, a III-a. Un meseriaș, un sudor, de exemplu, trebuie să știe să sudeze după 3 ani de școală profesională. Acum vine ordonanța care mărește salariul și ajunge necalificatul cu un salariu de sudor, ceea ce nu este corect”, a spus Stoica.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.