Micul-Brad-de-Crăciun de cåte ori stătea de vorbă cu Mama-Brad și cu Tata-Brad le spunea că abia așteaptă să ajungă într-o casă unde să fie frumos împodobit, cu globuri colorate și ghirlande. Ajunsese ca în fiecare noapte să viseze momentul în care va intra într-o asemenea casă. Cu cåteva zile înainte de Crăciun, Micul-Brad-de-Crăciun și-a văzut visul cu ochii. A fost luat de långă părinții și prietenii săi. A călătorit mult, într-o pånză umedă pentru a nu se ofili. Cånd a ajuns la “locul cu pricina”, omul care l-a luat de acasă l-a dezvelit din pånză. A fost uimit de ceea ce a văzut. Nimerise într-o casă sărăcăcioasă. Familia de aici nu a avut globuri și ghirlande cu care să-l împodobească. Doar culoarea lui verde aducea zåmbete pe fețele copiilor. Micul-Brad-de-Crăciun “a aflat” că este primul brad al lor. Cu timpul s-a obișnuit în mijlocul familiei sărace. A sosit și dimineața de Crăciun, iar copiii au găsit sub Micul-Brad-de-Crăciun puține cadouri. Cu toate acestea, copiii erau bucuroși pentru cele primite. La prånz, familia nu a avut bunătăți pe masa de Crăciun. Așa a fost și de Anul Nou. A sosit și Epifania – momentul în care bradul părăsește casa în care s-a aflat. Toți membrii familiei sărace l-au dus pe Micul-Brad-de-Crăciun pånă în pădure. Avea să se întoarcă la Mama-Brad și Tata-Brad. Pe drumul pånă în pădure, însă, Micul-Brad-de-Crăciun “i-a văzut” pe prietenii săi aruncați în coșurile de gunoi. Ce-i drept mai aveau cåteva globuri și ghirlande, dar erau supărați căci nu știau ce se va alege de ei după ce au fost aruncați la gunoi. Familia săracă l-a dus pe Micul-Brad-de-Crăciun alături de părinții săi. A crescut și a văzut cum puțini dintre prietenii săi s-au întors în pădure. Dar Micul-Brad-de-Crăciun a tras o concluzie: fiecare familie are nevoie de la Crăciun la Epifanie de un brad pe care să-l împodobească, după posibilități, cu mai multe sau mai puține globuri, ghirlande și beculețe.
