Mii de credincioși și preoți au participat, ieri, în Capitală, la tradiționala procesiune „Calea Sfinților“, organizată cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, după ce dimineață au fost aduse în țară moaștele Sfântului Apostol Andrei. Moaștele au fost întâmpinate în Dealul Arsenalului, acolo unde va fi ridicată Catedrala Mântuirii Neamului de către patriarhul Daniel, însoțit de membri ai Sfântului Sinod, dar și de aproape 700 de preoți din bisericile Capitalei și din Ilfov.
Preoții au înconjurat amplasamentul noii catedrale cu moaștele Sfântului Andrei, care apoi au fost puse în biserica construită în două luni și jumătate, la intrarea în amplasament. Cu această ocazie a fost sfințită biserica unde a fost instalată o icoană a Maicii Domnului „Prodromița“, copie după originalul care se află în Grecia, trimisă în dar de Biserica Ortodoxă Elenă. Potrivit acestuia, aducerea la București pentru prima dată a moaștelor Sfântului Apostol Andrei – ocrotitorul Greciei, dar și al României – reprezintă o binefacere pentru toți credincioșii.
Teodora Kim