Home Social Mii de infecții respiratorii s-au înregistrat doar într-o săptămână

Mii de infecții respiratorii s-au înregistrat doar într-o săptămână

DISTRIBUIŢI

Iarna a debutat o dată cu frigul și cu multe cazuri de gripă sau infecții respiratorii. Astfel, peste 87.000 de cazuri de afecțiuni clinice compatibile cu gripa au fost înregistrate în 3 – 9 octombrie, numărul afecțiunilor fiind cu 17,2% mai multe decât în perioada similară din 2010. Sistemul sentinelă de supraveghere a infecțiilor respiratorii și a gripei și-a început activitatea în 3 octombrie, fiind înregistrate 87.502 cazuri de infecții respiratorii și afecțiuni clinice compatibile cu gripa. Astfel, în prima săptămână de supraveghere națională au fost înregistrate 108 cazuri de afecțiuni clinice compatibile cu gripa față de 14 cazuri înregistrate în 3 – 9 octombrie 2010. Din totalul celor 108 cazuri, 12 au necesitat internare. De asemenea, în ultima săptămână au fost înregistrate 27.716 cazuri de pneumonii cu 2.083 internări, 59.678 cazuri de infecții acute pe căi respiratorii superioare cu 1.997 de internări, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică prin Centrul Național de Supraveghere al Bolilor Transmisibile. În aceeași perioadă rata consultațiilor realizate de medicii de familie a fost de 5,6%, cu ponderea cea mai mare la grupa de vârstă 50 – 64 de ani, iar cea a vizitelor la domiciliu de 0,2% cele mai multe la persoane peste 65 de ani. Numărul total de concedii medicale de scurtă durată acordate în săptămâna precedentă a fost de 491, totalizând 2.612 zile.
Din total cazurilor clinice de gripă cele mai multe au fost înregistrate în județul Timiș (respectiv 40, cu 12 internări), Sibiu (32 de cazuri), Brașov (29 de cazuri), Bacău, Călărași, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița și Mureș cu câte un caz. Din cele 14 teste de laborator realizate pentru cazuri clinice compatibile cu gripa toate probele au fost negative pentru virusuri gripale.

Teodora Kim

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.