Home Social Ministerul Sănătății cere Guvernului deblocarea posturilor din sistemul sanitar

Ministerul Sănătății cere Guvernului deblocarea posturilor din sistemul sanitar

DISTRIBUIŢI

­Ministerul Sănătății analizează în această perioadă necesarul de posturi care ar putea fi deblocate în perioada următoare și îl va prezenta Executivului. Ministrul Sănătății propune Guvernului un proiect care prevede o deblocare în etape a posturilor din sistemul sanitar.
„Am discutat la nivelul Guvernului posibilitatea de deblocare, în perioada următoare, a posturilor din sistemul sanitar“, a declarat ieri  ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, într-o vizită la Spitalul Județean din Suceava. Ministrul Sănătății a mai spus că deblocarea posturilor în sistemul de sănătate reprezintă o necesitate, dar că acest proces trebuie realizat în etape, în funcție de prevederile bugetare. Pe de altă parte, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Vasile Cepoi, a anunțat zilele trecute că unele spitale din mai multe regiuni ar putea fi transformate în fundații, din iulie, experimental, ceea ce ar permite managerilor acestor unități să își stabilească numărul de posturi și să facă angajări. De altfel, problema organizării spitalelor publice este primul capitol al legii Sănătății, scos în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. Când va intra în vigoare, legea privind sistemul sanitar le va permite spitalelor de stat să se organizeze ca fundații, să facă angajări și să stabilească salariile pentru personal. În prezent, în sistemul sanitar sunt 42.000 de locuri vacante, care nu pot fi ocupate decât după regula: o angajare la plecarea a șapte bugetari din sistem. Spitalele se confruntă cu o criză acută de personal, după ce peste 11.000 de medici și asistente au plecat în ultimii ani să lucreze în străinătate pe mai mulți bani.

Mihaela Iamandei

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.