Pentru stafful Ministerului Tineretului si Sportului, s-a dorit ca anul 2002 sa fie unul al relansarii activitatilor dedicate tinerilor. Dar, din pacate, drumul de la vorbe la fapte s-a dovedit extrem de anevoios si destul de lung, iar cei implicati n-au reusit sa readuca pe linia de plutire corabia tineretului. Din motive obiective, dar mai ales subiective, echipa condusa de secretarul de stat Mario Ruse n-a reusit sa iasa din anonimatul ultimilor ani in care s-a scufundat acest departament.
Un scandal musamalizat din fasa
Acest an a inceput cu un scandal iscat la sfarsitul lui 2001, generat de achizitionarea unor calculatoare pentru centrele de tineret. Artizanul acestor aranjamente de peste cinci miliarde de lei a fost consilierul secretarului de stat pentru tineret Eugen Carata, care a avut grija sa directioneze licitatiile catre castigatori dinainte stabiliti, reusind astfel performanta ca ministerul sa achizitioneze calculatoare la preturi cel putin duble fata de cele practicate pe piata. Dar consilierul a plecat bine mersi din minister, calculatoarele s-au luat si nimeni nu este vinovat. Toata afacerea a fost musamalizata. Ce mai conteaza ca bani publici au umflat buzunarelor unor protejati ai ministerului in detrimentul tinerilor. Astfel spus, interesul… personal poarta fesul… banilor publici.
Cand vor fi trasi la raspundere cei care au praduit fondurile europene?
Prima jumatate a anului 2002 a adus si prima schimbare in organizarea activitatii de tineret prin infiintarea a Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor, ca urmare a unificarii a trei institutii aflate in subordonarea MTS. Infiintarea noii structuri a generat unele conflicte generate de modul defectuos de preluare a personalului, dar care s-au stins imediat. Insa marea problema a ANSIT a fost programul -Yuoth-, prin intermediul caruia se ruleaza in tara noastra o serie de fonduri ale Uniunii Europene. Timp de mai bine de o jumatate de an, Uniunea Europeana nu a mai finantat activitati de tineret deoarece nu a fost clarificat statutul si modul de utilizare a banilor de catre ANSIT. Catre sfarsitul acestui an situatia s-a clarificat si astfel s-a dat liber la fondurile europene.
In schimb, deocamdata nimeni dintre cei de la Eurotin, care au gestionat in ultimii anii dupa bunul plac fondurile comunitare, n-a fost tras la raspundere. Daca nici macar in al doisprezecelea ceas cei care au prosperat prin risipirea fara rost a fondurilor europene nu vor fi trasi la raspundere, atunci agentia risca sa devina o pusculita pentru protejatii momentului.
Un plan nascut… mort
In acest an, impactul activitatilor de tineret abia daca a fost perceput la nivelul Cabinetului Nastase, mai ales activitatea departamentului s-a descifrat cu mare greutate in vechiul imobil de la Stadionul Lia Manoliu. Cei care au condus destinele tineretului in acest an au fost coplesiti de importanata pozitiei lor, tinand cu tot dinadinsul sa scoata in evidenta virusul secretomaniei, care de fapt a avut rolul de masca incompetenta si lipsa de asumare a responsabilitatii. Mult-trambitatul Plan National de Actiune al Tineretului s-a dovedit a fi un balon de sapun care da bine la imagine, dar in schimb n-a avut nici o finalitate practica. Singurul lucru unde s-a mai miscat cat de cat ceva a fost infiintarea a circa 10 centre de tineret in diverse localitati din tara. De asemenea, la capitolul bile albe se mai poate adauga si organizarea unor saloane nationale de inventica pentru tineret, unde realizarile tinerilor inventatori au spart tiparele anonimatului in care s-a scufundat activitatea departamentului de resort. In schimb, trebuie mentionat ca pentru prima data dupa 1990, in cadrul unui spectacol festiv de sfarsit de an, au fost acordate premii si distinctii pentru cei implicati in activitatea de tineret.
Cat va mai dura somnul Tineretului?
Cei responsabili cu activitatea de tineret vor trebui sa constientizeze ca aceasta institutie trebuie sa devina locomotiva in ale carei vagoane este absolut necesar sa se urce peste 5,5 milioane de tineri. In plus, cei din MTS implicati in miscarea de tineret trebuie sa inteleaga, in al doisprezecelea ceas, ca activitatile de tineret vor ramane anonime daca nu vor fi mediatizate prin intermediul sportului. Daca nu se va termina cu secretomania, sedintele la nesfarsit si amatorismul majoritatii celor din aceasta institutie, activitatea de tineret va fi ingropata pentru totodeauna. Acest statut al tineretului de Cenusareasa va conduce mai devreme sau mai tarziu la desfiintarea departamentului. Dar oare cui ii pasa de asa ceva, pentru ca, asa cum spunea unul dintre cei care s-au zbatut pentru destinele tineretului, -se doarme bine pe bani publici-. Oare cat va mai dura somnul Tineretului?