Circul parintilor nemultumiti a continuat si ieri, dar pe -teren acoperit- – respectiv la Scoala Generala 118 -Vasile Alecsandri-, in dorinta de a obtine de la ministrul educatiei o suplimentare de locuri in licee.
Timp de aproape cinci ore, ministrul Andronescu si seful Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Daniela Nedelcu, le-au explicat parintilor ca prin calculator nu pot fi repartizati elevi cu medii mai mici inaintea celor cu medii mai mari. Parintii au acuzat cadrele didactice ca nu le-au explicat in ce ordine trebuia facuta optiunea in fise si au cerut suplimentarea locurilor in licee. Ecaterina Andronescu a raspuns ferm ca este exclusa o asemenea suplimentare de locuri, chiar si in conditiile in care unii dintre cei admisi initial s-ar retrage inainte de inceperea anului scolar, indiferent de presiunile exercitate de parintii ai caror copii au fost admisi in scoli profesionale.
In prezent, la nivel national, au ramas neocupate aproximativ 48.000 de locuri, in timp ce numarul absolventilor nedistribuiti este de aproape 7.000. Doar in cinci judete – Bacau, Galati, Ilfov, Suceava, Vaslui – si Municipiul Bucuresti nu au mai ramas locuri in licee, ci numai in scoli profesionale. Acestea vor putea fi ocupate dupa a doua sesiunea a examenului de Capacitate din toamna.
Conducerea MEC va pregati un document care sa permita, in anumite conditii (rezultate foarte bune la invatatura, examene de diferenta), ca elevii sa se transfere de la scola profesionala la liceu dupa casa a IX-a si nu la sfarsitul celor trei ani de pregatire, cum se intampla in prezent.
In opinia ministrului educatiei, vina pentru completarea incorecta a fiselor de inscriere apartine, in principal, parintilor si elevilor care nu au avut rabdare sa citeasca atent brosura privind metodologia de inscriere in liceu, carte care cuprindea si informatii legate de reteaua liceelor si a scolilor profesionale, media ultimului admis in anul scolar precedent si specializarile. Andronescu nu a exclus posibilitatea ca unii profesori sau diriginti sa fie vinovati de greselile care au aparut in completarea fiselor, dar asteapta ca acest lucru sa fie dovedit. Profesorii si directorii care vor fi gasiti vinovati vor fi sanctionati.
-In conditiile in care 96,1% dintre elevi au completat corect fisele si numai 3,9% au avut greseli in intocmirea documentelor respective, este greu de crezut ca profesorii pot fi facuti responsabili pentru indrumarea gresita a elevilor-, a adaugat Andronescu. Cativa dintre cei prezenti au prezentat situatii in care media admiterii la un liceu ales era inferioara celei obtinute de copiii lor. In aceasta situatie, Daniela Nedelcu a dispus reverificarea pe loc a inscrierii, urmand sa se stabileasca ulterior unde s-a gresit. Totodata, seful Inspectoratului Scolar Bucuresti a prelungit orarul de inscriere pana la ora 17.00.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane