Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, vrea să strângă relațiile României cu China și în domeniul protecției sociale, solicitând expertiză în domeniul cheltuielilor cu pensiile specialiștilor chinezi. Ministrul a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Huo Yuzhen, în care a stabilit ca o comisie de experți chinezi să vină la noi și să discute pe această temă cu reprezentanții Casei Naționale de Pensii. Ministrul caută soluții pentru că statisticile arată că populația României îmbătrânește accelerat, la fel ca în alte state UE, iar până în 2060, în condițiile în care rata natalității este în scădere, populația de peste 65 de ani raportată la populația care are vârsta la care poate continua să lucreze s-ar putea dubla. După ce a avansat propuneri care au efecte în țări europene, de genul continuării activității și după ieșirea la pensie, pe bani sau prin activități voluntare care să aducă beneficii societății, ministrul Muncii vrea o agendă de schimburi bilaterale cu oficialii chinezi. „Așteptăm, în scurt timp, o vizită din partea unei importante delegații chineze formate din reprezentanți ai Consiliului Național al Fondului pentru Securitate Socială. Este vorba despre o agenție guvernamentală la nivel ministerial, care reprezintă o rezervă strategică de expertiză pentru sistemul de securitate socială al acestei țări”, a declarat Claudia Boghicevici.
Ministrul a șteaptă și rezultate concrete. „M-aș bucura dacă ar exista discuții cât se poate de concrete privind măsurile de susținere, pe termen mediu și lung, a anvelopei de cheltuieli cu sistemul de pensii, în contextul unor tendințe demografice care vizează îmbătrânirea populației” a declarat Claudia Boghicevici. Ministrul a trasat împreună cu diplomatul chinez acreditat la București temele unui viitor protocol de cooperare. Acesta se referă, pe lângă sistemele de pensii și de asigurări sociale, la programele de muncă, la creșterea flexibilității pieței muncii, dar și la politici de combatere a muncii ilegale.
Mihaela Iamandei