Mișcarea studențească de joia trecută de la Facultatea de Istorie a Universității București, care a avut ca scop sensibilizarea studenților și a opiniei publice față de problemele învățământului, are iz de mișcare sindicalistă. „Scânteia“, aprinsă de cei 250 de studenți adunați cu „arme“ (afișe, fluturași) și „bagaje“ (saci de dormit, sucuri, ceai și filme pe care le-au urmărit toată noaptea) în amfiteatrul Vasile Pârvan, nu s-a transformat în „flama“ care să producă „schimbarea socială“ scontată de organizatorii care au invocat modele din alte țări pentru astfel de manifestări. „Sute de studenți vor să ocupe clădirea Facultății de Istorie București“, titrau apocaliptic ziarele joi dimineață. „Revolta“ animată cu multă convingere s-a stins însă repede, în mult mai puține ore față de cele o sută programate să fie petrecute în amfiteatru, și nu a produs „undele“ așteptate în alte centre universitare din țară. Ecouri firave au venit de la Universitatea Politehnică București, de la Iași, Craiova, Bacău, Târgu-Jiu.
După câteva ore de dezbateri pe tema subfinanțării sistemului, temă recurentă de mulți ani în toate mediile, rândurile studenților „rebeli“ s-au rărit simțitor. Din cei 50 de studenți deciși să rămână joi noapte în amfiteatru, doar șase au mers până la capăt, până vineri dimineață adică. Astfel încât, duminică, ziua în care acțiunea avea deadline, subiectul era deja uitat în media.
A rămas pe forumuri ideea că un grup de studenți a avut curajul să reacționeze, să dubleze acțiunile sindicaliste de susținere a drepturilor lor și ale profesorilor.
În același timp, a fost invocată inițiativa civică a Universității și dreptul și libertatea de a organiza astfel de acțiuni. Un susținător al studenților a fost prof. Zoe Petre, fost decan al Facultății de Istorie și fost consilier prezidențial, care s-a declarat pe blog de aceeași parte a baricadei.
Unii participanți au declarat că rectorul Universității, Ioan Pânzaru, le-ar fi reproșat că au venit ca la un party, dar au recunoscut că acesta le-a permis să rămână în clădire și pe timpul nopții, așa, ca într-un sit-in, cu condiția să nu distrugă bunurile. Alții au susținut însă că s-a încercat intimidarea lor, iar forțe de ordine ar fi fost chiar violente cu cei care au încercat să li se alăture.
Studenții au spus că nu au apelat la mijloacele clasice de protest pentru că acestea nu au dus până acum la soluții. În același timp, au reclamat că federațiile studențești sunt politizate și nu se mai simt reprezentați. Așa încât s-au adunat să dezbată, să „ocupe“ astfel Universitatea. ?ê?£i să ceară bani mai mulți pentru Educație, alocarea a 6% din PIB față de 2%, autonomie pentru universități, un sistem de educație mai coerent, condiții mai bune pentru studenți, dar și pentru profesori, respectiv mărirea burselor și salariilor. S-a pus problema reformării sistemului învechit de învățământ, care pune accent mai mult pe teorie și nu pe aptitudinile celor care obțin diplome universitare. Probleme revendicate de altfel de 150 de sindicaliști din Educație în fața ministerului, în cadrul unui pichet, cu numai câteva zile înainte de organizarea acțiunii de la Facultatea de Istorie. ?ê?£i care au același răspuns: nu sunt bani! Studenții au pus pe hârtie doleanțele, dar demersul nu a fost finalizat. Care a fost atunci miza dacă inițiativa nu s-a concretizat eventual într-un protocol cu ministrul de resort? Ce-i mâna pe ei în luptă atunci și de ce s-au temperat atât de repede efuziunile? Scopul este neclar, demersul este neconvingător și rămâne de văzut dacă este unul izolat.
Mihaela Iamandei
