Home Social Munca in strainatate, mult mai accesibila

Munca in strainatate, mult mai accesibila

DISTRIBUIŢI

Peste 21.000 de romani au putut munci anul acesta in strainatate, prin intermediul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM), veniturile realizate de acestia insumand peste 3.200 miliarde de lei. Pentru anul viitor, OMFM preconizeaza ca va putea oferi peste 25.000 de locuri de munca in strainatate.

Potrivit bilantului OMFM, in 2002, cei mai multi romani au muncit in Germania, tara considerata de conducerea Oficiului -un partener de traditie- in domeniul schimbului de munca. Cei peste 19.000 de romani au muncit in Germania ca ospatari, asistenti medicali, dar si in domeniul agricol, in baza unor contracte cu durata cuprinsa intre doua si noua luni.

Potrivit directorului OMFM, Daniela Andreesecu, romanii care au muncit in Germania au realizat un venit mediu lunar de 896 de euro – de aproape trei ori mai mare decat salariul mediu pe economie -, veniturile totale ale romanilor care au muncit in aceasta tara insumand 2.493 miliarde de lei.

-Capsunarii- care au muncit in Spania au castigat in medie 600 de euro lunar, in timp ce romanii care au plecat la munca, in aceeasi tara, in domeniul constructiilor au primit un salariu mediu de 1.000 de euro.

OMFM a mai intermediat forta de munca romaneasca si in Elvetia, Luxemburg si Qatar, cu predilectie in agricultura, gastronomie, industria hoteliera si in domeniul sanitar, salariile celor care au lucrat in aceste tari situandu-se la mai mult de 1.000 de euro.

Pe langa cei care au plecat , peste 11.000 de romani se aflau in baza de date a OMFM in cautarea unui loc de munca in strainatate, la sfarsitul anului 2002.

-O mare parte dintre aceste cereri se indreptau catre un loc de munca in Israel, insa doritorii de munca pe teritoriul acestui stat nu au putut pleca din cauza suspendarii, de catre guvernul israelian, a vizelor de lucru pentru romani-, a precizat Daniela Andreescu.

In ciuda acestor interdictii, peste 3.000 de romani au plecat cu contracte de munca in Israel, ei realizand venituri de peste 800 miliarde de lei.

-Politica Oficiului pentru 2003 o constituie identificarea unui numar cat mai mare de ofertanti pentru locuri de munca, dar mai ales consolidarea relatiilor in domeniul relatiilor de munca cu statele cu care colaboram-, a mai spus directorul Oficiului.

Pentru anul viitor, Germania are o oferta la fel de generoasa de locuri de munca, iar Spania a facut deja o oferta de munca in domeniul constructiilor, pentru amenajarea unei autostrazi, urmand ca in ianuarie 2003 sa aiba loc preselectia in urma careia vor fi alesi cei 70 de constructori.

Tot la inceputul anul viitor, 350 de tineri vor pleca in Italia, la munca sau la cursuri de calificare profesionala, si 300 de asistente vor trece Oceanul, pentru a lucra in domeniul sanitar, in SUA.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.