Asezat pe frumoasa Cale a Victoriei, la numarul 141, Palatul Cantacuzino poarta numele conservatorului Gheorghe Grigore Cantacuzino, unul dintre cei mai bogati romani ai epocii, fapt care il va face cunoscut drept -Nababul-. Construita dupa planul arhitectului Ioan Berindei, la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, cladirea se impune ca un adevarat palat prin cele patru nivele, cu ferestre in arc de cerc ori ferestre drepte si balustrade forjate, cu balcoane impunatoare de piatra sau prin opulenta decorurilor de la ultimul etaj si de la mansarda. Cat despre interiorul palatului, aici predominau picturile si sculpturile semnate de nume sonore: Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont, Federic Storck si Emil Willy Becker. Nababul nu se va bucura de toate acestea decat putina vreme, dupa moartea sa, in 1913, palatul ramanand in proprietatea fiului sau Mihai, casatorit cu Maruca Rosetti, printesa recunoscuta in epoca pentru minunatia seratelor organizate la Palatul Cantacuzino, unde erau invitati artisti de renume national si international. Aceeasi printesa era cunoscuta insa si pentru idila dintre ea si compozitorul George Enescu, nelipsit de la petrecerile de pe Calea Victoriei. Gustul dulce al -amorului interzis- o va urmari pe printesa si dupa moartea lui Mihai Cantacuzino, cand, in ciuda a ceea ce astepta toata lumea – oficilizarea legaturii cu artistul Enescu, devenita de notorietate pe malurile Dambovitei – intre Maruca si filozoful Nae Ionescu se naste o idila. Compozitorul, desi constient de legatura dintre cei doi, accepta situatia si ii sta alaturi Marucai chiar si atunci cand, din cauza despartirii de Nae Ionescu, aceasta sufera o cadere psihica.
Palatul, ramas in proprietatea printesei, este donat, prin testament, statului roman, cu conditia amenajarii in acest spatiu a unui muzeu dedicat compozitorului – actualmente Muzeul National -George Enescu-.
