Cele mai discriminate persoane într-un spital din România sunt cele infectate cu HIV/SIDA și persoanele de etnie rromă, potrivit unui sondaj în rândul studenților Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași. Pentru că majoritatea celor chestionați s-au exprimat pentru introducerea în facultățile de medicină a unui curs privind nediscriminarea, studenții care sunt acum în primii doi ani la universitatea de profil ieșeană vor avea un curs opțional pe această temă, în cel de-al treilea an.
Cercetarea bazată pe chestionare a fost realizată pe un eșantion de 200 de studenți mediciniști din anul I și II și arată că majoritatea respondenților (96%) consideră că există discriminare în România. 78% dintre studenții intervievați au convingerea că originea etnică sau rasială este motiv de discriminare, iar 71% din cei care au luat parte la sondaj consideră că o persoană poate fi refuzată la angajare pe criterii etnice. Potrivit sondajului, 61% dintre intervievați consideră că accesul unei persoane într-un loc public poate fi refuzat pe criterii etnice. Mai mult de jumătate din studenți -52% consideră că în sistemul sanitar discriminarea se întâmplă des, iar 20% că se întâmplă foarte des. Majoritatea celor chestionați au declarat că, pe o scală a distanțelor sociale, în topul preferințelor lor sunt persoanele de sex opus generală 5 pe o scală de 6), iar cele mai puțin preferate sunt persoanele de etnie romă (medie generală 2,4 pe o scală de 6). Totodată, mai mult de jumătate dintre studenți afirmă că experiența de a fi discriminat lipsește din viața lor. Un procent de 65% dintre studenți au atitudine pozitivă față de introducerea unui suport educațional despre nediscriminare și șanse egale în școlile de medicină din România, iar 42% au spus că intenționează să se înscrie la un astfel de curs opțional, în timp ce 44% au considerat că nu se pot decide la momentul cercetării dacă vor să se înscrie sau nu. Pe baza acestor rezultate, se recomandă introducerea cursului în vederea conștientizării studenților asupra problematicii discriminării din perspectiva grupurilor vulnerabile, cu accent pe fenomenul discriminării etnice, în special a persoanelor de etnie romă. Eșantionul analizat cuprinde 116 cazuri validate. Majoritatea covârșitoare a studenților chestionați provine din județele din Moldova, majoritatea familiilor de origine trăiește în mediul urban. Studenții sunt cu precădere necăsătoriți, cu câteva excepții, și nu au copii.
Mihaela Iamandei