Home Social Nemodificarea legii dialogului social scoate sindicaliștii în stradă

Nemodificarea legii dialogului social scoate sindicaliștii în stradă

DISTRIBUIŢI

Sindicaliştii confederaţiei „Cartel Alfa” vor picheta sediul Ministerului Muncii din 29 septembrie până în 17 octombrie, iar în 7 octombrie vor protesta la sediul Guvernului, nemulţumiţi că Executivul nu a iniţiat modificarea Legii dialogului social, aşa cum a promis. Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat ca de la sfârşitul lunii septembrie vor începe acţiunile de protest. „Deoarece toate încercările de a construi au fost blocate, aceste acţiuni de protest se vor desfăşura sub sloganul «Dretul de a negocia nu se negociază! Ponta, respectă angajamentul şi modifică Legea dialogului social» Sperăm ca la aceste acţiuni să se solidarizeze şi alte organizaţii sindicale de unitate, federaţii sindicale sau confederaţii, care până la data desfăşurării acţiunilor să-şi realizeze deciziile interne”, a spus Bogdan Hossu.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a precizat că acţiunile de protest vor începe în 29 septembrie, cu pichetarea zilnică, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 12.00, a Ministerului Muncii, aceste acţiuni fiind programate până în 17 octombrie.

Singura zi din această perioadă în care nu vor fi proteste la sediul Ministerului Muncii este 7 octombrie, când aproximativ 5.000 de sindicalişti de la „Cartel Alfa” vor participa la un miting în Piaţa Victoriei, programat între orele 11.00 şi 13.00.

Sindicaliştii solicită să se facă urgent patru schimbări în Legea dialogului social, respectiv modificarea reprezentativităţii şi a modului de aplicare universală a contractului colectiv de muncă, introducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, până la dezvoltarea contractelor colectiv de muncă sectoriale, dreptul la conflict de muncă şi protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, astfel încât să fie permis dialogul social, precum şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile pentru salariaţi, „nu transformarea lor în sclavi moderni”.

Liderul confederaţiei „Cartel Alfa” a arătat că la trei ani de la aplicarea Legii 62/2011 privind dialogul social, adoptată la presiunea Consiliului Investitorilor Străini şi a Camerei de Comerţ Americane, efectele pentru salariaţi sunt dezastruoase, deoarece prin eliminarea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, mai puţin de 30 la sută dintre salariaţi mai sunt astăzi acoperiţi de un contract colectiv de muncă.

Bogdan Hossu a spus că, din 2011, nu a mai fost posibilă nici realizarea unui contract de muncă sectorial, iar sindicaliştii spun că acum se încearcă blocarea înregistrării Contractului Colectiv de Muncă pe sectorul sănătate.

„La nivel de unitate, reprezentarea salariaţilor este îngreunată la fel de mult de prevederile aberante ale Legii dialogului social. Spre exemplu, un sindicat care are ca membri 49 la sută din totalul salariaţilor din întreprindere, nu-şi poate reprezenta membrii în negocierea colectivă. În schimb, doi reprezentanţi ai salariaţilor, aleşi «prin intervenţia şi presiunea angajatorului», pot face jocurile la acest nivel, negociind, semnând un contract colectiv, sau pot bloca negocierea şi blocarea sa de către sindicatul din unitate”, a spus Hossu.

Liderul „Cartel Alfa” a adăugat că, din cauza faptului că un contract colectiv de muncă nu se poate negocia pentru unităţi care au mai puţin de 21 de salariaţi, peste 1,2 milioane de salariaţi, adică un sfert din totalul angajaţilor români, nu au dreptul de a fi reprezentaţi, în condiţiile în care un contract de sector sau naţional nu mai este posibil.

Hossu a subliniat că toate aceste lucruri înseamnă de fapt „precarizarea locurilor de muncă”, crearea unor condiţii inumane de muncă, salarii menţinute la nivel foarte scăzut, evaziune fiscală şi contribuţii fiscale plătite la nivelul salariului minim, toate acestea cu efecte asupra stării de sănătate a angajaţilor.

„Deşi în 2011, USL, deci şi premierul Victor Ponta, au semnat cu confederaţiile patronale şi sindicale că imediat ce vor ajunge la putere vor face modificări la Legea dialogului social, deşi există o declaraţie a primului ministru din 2013 că va modifica această lege, deşi la Congresul PSD din 2013 a scos o rezoluţie prin care se angaja să facă acest lucru, Guvernul nu a reuşit să facă nicio modificare, deşi tot Guvernul a arătat că, dacă vrea, poate modifica orice lege în două săptămâni”, a declarat preşedintele „Cartel Alfa”, făcând referire la reducerea CAS şi la ordonanţa care a permis migraţia aleşilor locali.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.