Aproximativ zece la sută din dosarele de venit minim garantat din județul Suceava au fost suspendate sau a fost luată decizia încetării plăților după ce au fost verificate, iar o primărie a fost amendată și o alta avertizată pentru modul în care au stabilit aceste drepturi. Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a declarat ieri că în urma solicitării Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale se desfășoară o campanie de verificare a modului de aplicare a legii privind acordarea venitului minim garantat, transmite corespondentul Mediafax. El a spus că, până în prezent, în județul Suceava au fost verificate 3.090 de dosare din 99 de localități, din cele 5.344 de dosare privind venitul minim garantat existente la aceste primării. Popescu a arătat că în cazul a peste 480 de dosare din cele verificate au fost constatate nereguli.
Astfel, în urma verificărilor au fost suspendate 443 de dosare și încetate la plată 40 de dosare de venit minim garantat. Totodată, pentru neregulile constatate a fost amendată cu 500 de lei Primăria comunei Stroiești și a fost avertizată Primăria comunei Horodniceni.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane