Home Social Nicolăescu nu se „panichează” de criza transplanturilor din România și se ocupă...

Nicolăescu nu se „panichează” de criza transplanturilor din România și se ocupă de „educarea” jurnaliștilor

DISTRIBUIŢI

Eugen Nicolăescu, a făcut o declarație ușor incoerentă și paradoxală cu privire la situația transplanturilor în România, cunoscându-se faptul că în acest moment transplantul este un domeniu „tabu“ al sistemului de sănătate și unul dintre cele mai dezavantajate din punct de vedere financiar.
Există două centre unde se puteau face transplant de inimă, la Târgu Mureș și la București. La Tg. Mureș erau însă probleme de finanțare și birocratice, iar institutul a fost desființat în 2011. La București nu există specialiști suficienți, nici resurse materiale pentru efectuarea transplanturilor
Nicăieri în țară nu se mai face o intervenție atât de complicată, singura variantă pentru bolnavi fiind un transplant în străinătate, unde prețul este de zeci de mii de euro.
La această situație critică, Eugen Nicolăescu nu a avut nici un comentariu clar de făcut, declarând chiar că sunt fonduri și că problemele s-ar putea rezolva în a doua jumătate a acestui an. Ministrul, abordat de jurnaliștii Digi24, a declarat că încearcă să îi educe și că aceștia sunt panicați, în timp ce domnia sa este calm pentru că știe care este situația.
„Pentru transplant este lucrul cel mai bun pe care am putea să îl facem, să facem agenția să funcționeze. În acest moment, din păcate, agenția nu funcționează la parametrii cei mai buni. O să am în foarte scurt timp o întâlnire cu conducerea Agenției și vom găsi probabil cele mai bune soluții pentru viitor.“, a explicat ministrul. „Este un lucru greu. Cetățeanul român încă nu știe sau nu poate să înțeleagă faptul că e important să doneze organe“, a adăugat el. „Am vorbit cu Deac de la Târgu Mureș și mi-a spus că, dacă merge cum trebuie, undeva în partea a doua a acestui an am putea să ne gândim la o asemenea posibilitate“, a spus ministrul sănătății. „Fonduri sunt, întotdeauna am spus. Dumneavoastră sunteți panicați. Eu nu sunt, pentru că știu ce fonduri sunt“, a declarat Eugen Nicolăescu, în încheiere.
Ziua Transplantului este marcată astăzi printr-o conferință la care participă specialiști, dar la care Ministerul Sănătății nu va fi reprezentat, fără a da vreo explicație oficială.

Irina Tracy

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.