Evenimentul Noaptea Literaturii Europene va avea loc pe 28 mai, 13 ţări dându-şi întâlnire în şase spaţii primitoare din Capitală, unde publicul este invitat să asiste la lecturi şi spectacole care vor pune în valoare texte traduse în limba română ale unor autori importanţi de pe continent.
Potrivit unui comunicat remis de Institutul Cultural Român, pe 28 mai, între orele 19.00 – 23.30, în inima unei zone pline de farmec din centrul Bucureştiului, 13 ţări europene îşi dau întâlnire cu publicul cititor la a treia ediţie a Nopţii Literaturii Europene. În prima zi a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (28 mai – 1 iunie), Noaptea Literaturii Europene va fi găzduită la ceas de seară de şase locuri deosebit de primitoare: Aiurart, Foişorul de Foc, Godot la Şcoală, Casa Mătăsari, Modelier şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC). Publicul este invitat să asiste la lecturi şi spectacole care pun în valoare textele traduse în limba română ale unor autori europeni importanţi: Daniel Glattauer (Austria), Karel Čapek (Cehia), Aléa Torik – prezentă la eveniment (Germania), Odysseas Elytis şi Yorgos Seferis (Grecia), Italo Calvino (Italia), Hilary Mantel, Sarah Dunant, Philippa Gregory şi William Shakespeare (Marea Britanie), Michał Walczak (Polonia), Rui Zink (Portugalia), Ioana Pârvulescu şi Simona Sora (România), Ramón Gómez de la Serna (Spania), Orhan Pamuk (Turcia), Attila Mizser şi Béla Hamvas (Ungaria) şi Alain Berenboom (Valonia-Bruxelles). Actorii Radu Iacoban, Ana Ularu, Ilinca Manolache, Mihaela Popa, Gabriel Spahiu, Gabriela Ioniţă, Adrian Ciobanu, Florin Busuioc şi George-Albert Costea, jurnalistul Liviu Mihaiu, scriitorul Ciprian Măceşaru, conferenţiarul Bogdan Ştefănescu, profesorul universitar Mihaela Irimia, studenţii de la UNATC şi cei de la catedra de neogreacă, precum şi pompieri din Bucureşti vor citi/ interpreta fragmentele literare.
Lecturile şi spectacolele vor avea loc în cele şase locuri în paralel, la fiecare 45 de minute, în intervalul orar 19.00 – 23.30. Publicul este invitat să circule de la un loc la altul şi să asiste la cât mai multe evenimente. Asociaţia Green Revolution susţine proiectul şi deplasarea de la un loc la altul şi pune la dispoziţia publicului 40 de biciclete în centrul de închiriere din zona Foişorului de Foc (în baza înscrierilor până la data de 27 mai). Harta şi programul Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti sunt disponibile pe site-urile organizatorilor şi pe pagina: facebook.com/NoapteaLiteraturiiEuropene. Accesul la evenimente este liber.