Home Social Numiți politic, managerii de spitale vor putea reduce discreționar salariile angajaților

Numiți politic, managerii de spitale vor putea reduce discreționar salariile angajaților

DISTRIBUIŢI

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în ședință ordinară în perioada 27-29.06.2019, a decis demararea unui program de proteste pentru susținerea revendicărilor pe care le prezentăm în continuare. Deoarece prima fază a acțiunilor de protest include un set de surprize la adresa guvernanților, ele vor fi accesibile publicului pe măsura declanșării lor. A doua fază a protestelor este cea tradițională (punctul ei culminant constituindu-l greva generală), ea urmând să fie declanșată în situația în care negocierea contractului colectiv de muncă eșuează.

I. Sinteza motivelor care au determinat această decizie a Consiliului de Coordonare
La adăpostul creșterii reale a veniturilor prin legea salarizării doar pentru unele categorii de salariați se încearcă anularea unor drepturi fundamentale (drepturi câștigate) pentru toți salariații din sănătate.

În forma în care a fost prezentată până acum public, evaluarea în funcție de performanță riscă să fie instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor. Federația „Solidaritatea Sanitară” nu acceptă să se discute despre introducerea evaluării în funcție de performanță până nu sunt implementate solicitările noastre privind garantarea obiectivității evaluării și nu sunt respectate toate condițiile prezentate în anexă. Interpretarea pe care o dăm intenției Ministerului Sănătății are în vedere faptul că i-am înaintat deja o solicitare pe această temă în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, obiectivitatea evaluării izbindu-se până acum doar de refuz. De asemenea, considerăm că la mijloc este și o confuzie între evaluarea performanței și prevederi specifice legislației muncii în materia normării (modalitatea de normare a munci; cu referire la norma de timp și norma de muncă), care oferă deja soluții pentru posibilitatea de control și reglare a problemelor indicate de oficiali.

Utilizarea inechității ca argument pentru introducerea evaluării performanței trebuie să vină la pachet cu soluții la inechitățile create de legea salarizării, respectiv de modalitatea de aplicare a legii salarizării, acestea depășind ca importanță, din perspectiva impactului negativ asupra salariaților, problemele create de absența unei evaluări în funcție de performanță.

Marea majoritate a propunerilor de reformă sunt făcute în dauna salariaților sau fără a se ține cont de interesele/posibilitățile lor. Este relevant în acest sens faptul că Federația „Solidaritatea Sanitară” a înaintat Ministerului Sănătății un set complex de propuneri inovative[1], a căror discutare a fost refuzată până acum.

În contextul dezbaterilor aflate în derulate pe tema modificării legii dialogului social, Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită modificarea cadrului juridic de desfășurarea a activității sindicatelor prin stipularea unei dintre următoarele două prevederi: introducerea principiului „contractele colective doar pentru membrii de sindicat” sau finanțarea serviciilor publice făcute de organizațiile sindicale salariaților care nu sunt membri de sindicat.

II. Revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară”
1. Păstrarea drepturilor câștigate, printre cele mai importante fiind dreptul la protecția sănătății și securității lucrătorilor, respectiv la recuperarea forței de muncă, pe care-l asigură concediile de odihnă suplimentare. Aceste drepturi au fost, sunt și trebuie să rămână în continuare stabilite în cadrul negocierilor colective.

2. Asigurarea respectării principiilor etice în aplicarea legii salarizării, prin:

Acordarea salariului corespunzător anului 2022 pentru toate categoriile de salariați din sănătate cel târziu la începutul anului 2020.
Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual.
Plata gărzilor pe care medicii le efectuează în cadrul celui de-al doilea CIM cu tariful orar al salariului de bază.
3. Repararea erorilor structurale pe care le conține legea salarizării din perspectiva ierarhiei salariilor, acestea având un puternic impact negativ asupra calității vieții profesionale a salariaților.

a) Reașezarea în grila de salarizare a categoriilor profesionale defavorizate:

– Psihologii, biologii, farmaciștii, chimiștii, fizicienii.
– Asistentele medicale

b) Introducerea personalului nemedical în anexa nr. 2 a legii salarizării.

4. Pentru a putea discuta de salarizarea în funcție de performanță credem că este necesară îndeplinirea unor condiții prealabile:

-garantarea obiectivității evaluării;
-asigurarea posibilității salarizării suplimentare în funcție de performanță (evaluarea să nu fie utilizată doar pentru scăderea veniturilor salarial, ea generând și -posibilitatea creșterii proporționale a acesteia);
-eliminarea rețelelor informale de putere, de tip neo-feudal, și așezarea pe un cadru al relațiilor de muncă reglat de contractele colective de muncă și legislația muncii;
-realizarea procedurii și a criteriilor de evaluare împreună cu experții Federației „Solidaritatea Sanitară”

Acestea sunt condiții obligatorii, prealabile oricăror discuții pe această temă, în absența îndeplinirii lor (adică, dacă Ministerul Sănătății va continua să se comporte ca până acum în acest domeniu), Federația „Solidaritatea Sanitară” va respinge introducerea salarizării în funcție de performanță deoarece aceasta riscă să fie doar un nume complex pentru un instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor.

5. Reforma relațiilor de muncă din sănătate trebuie să includă propunerile înaintate de Federația „Solidaritatea Sanitară” în cadrul negocierii contractului colectiv de muncă.

6. Introducerea principiului „contractele colective doar pentru membrii de sindicat” sau finanțarea serviciilor publice făcute de organizațiile sindicale salariaților care nu sunt membri de sindicat.

Argumentele Federației „Solidaritatea Sanitară” se bazează atât pe exemplul altor state, care aplică una sau alta dintre cele două variante, cât și pe demonstrarea situației defavorizate în care sunt așezate organizațiile sindicale. Câteva exemple în acest sens:

Deși sunt obligate să facă un serviciu public, negociind contracte colective de muncă atât pentru membri cât și pentru nemembri, organizațiile sindicale fac acest lucru doar pe baza finanțării și sprijinului acordat de membrii de sindicat.
Deși se află în aceeași situație cu partidele politice (servesc un interes public), partidele politice beneficiază de finanțare publică pentru finanțarea funcționării lor, în timp ce organizațiile sindicale nu sunt sprijinite.
Legislația neoliberală a introdus pentru liderii de sindicat o serie întreagă obligații similare conducătorilor instituțiilor publice, fără a asigura și finanțarea necesară pentru onorarea acestor obligații.
Situația „pasagerului clandestin” (existența lucrătorilor care pot beneficia de activitatea sindicatelor deși nu sunt membri), creată prin lege, constituie un atac direct la libertatea de asociere și de urmărire a scopurilor proprii ale organizațiilor sindicale.

Foto Facebook Sorina Pintea

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.