O romåncă ce își dă doctoratul la o universitate britanică a fost printre cele zece nume alese de Google să primească burse pentru cei mai valoroși studenți cu dizabilități ce activează la universități din UE, Elveția și Israel. Romånca Aurora Constantin a predat fizica două decenii la un liceu din Slatina, iar în prezent își dă doctoratul la Edinburgh și participă la un proiect care folosește tehnologia pentru a ajuta copii cu autism să interacționeze.
Google a oferit în acest an zece burse pentru studenții cu dizabilități care au ieșit în evidență, iar cei zece aleși activează mai ales la universități britanice, dar și din Germania, Olanda sau Elveția. Bursele sunt valabile pentru anul universitar 2011-2012, iar premiul include și participarea la prezentări la sediul Google de la Zürich.
Pentru a aplica la aceste burse studenții trebuie să fie la licență, master sau doctorat la o univeristate europeană, să studieze informatica și să aibă dizabilități, fie ele de natură fizică, mentală, intelectuală sau senzorială.
Google spune că aceste burse oferite an de an ajută studenții cu dizabilități să depășească barierele impuse de problemele de sănătate și dovedește că acești studenți pot fi modele de reușită în societate.
Romånca Aurora Constantin este prezentă în cei zece aleși pentru anul 2011. Ea a fost profesor de fizică la colegiul național Radu Greceanu din Slatina între 1990 și 2010, iar din toamna anului trecut își dă doctoratul la University of Edinburgh, conform informațiilor de pe profilul de Linkedin. La Edinburgh participă la proiectul ECHOES care își propune să îmbunătățească modul în care comunică și interacționează copiii de cinci-sapte ani care suferă de autism. E practic un mediu de învățare bazat pe tehnologie în care copiii își pot îmbunătăți abilitățile de comunicare ajutați de obiecte digitale și caractere virtuale.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane