Obezitatea poate creşte cu până la 34 la sută riscul de deces provocat de anumite forme de cancer mamar, înainte de menopauză, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici publicat miercuri în Statele Unite ale Americii, informează AFP.
Oamenii de ştiinţă britanici au examinat datele clinice obţinute din testarea unui grup de 80.000 de femei, care au participat la 70 de astfel de studii. Aceştia au observat că obezitatea a crescut riscul de deces cu peste 30 la sută în cazul a 20.000 de tinere bolnave de cancer estrogen-pozitiv, comparativ cu celelalte participante la studiu. Tumorile canceroase de acest tip conţin un receptor pentru estrogen, hormonul secretat de ovare, care favorizează dezvoltarea bolii. Peste 70 la sută dintre cancerele mamare sunt de tip pozitiv pentru receptorii de estrogen. În schimb, obezitatea nu a avut aproape niciun efect asupra mortalităţii unui grup de 40.000 de femei ce prezentau acelaşi tip de tumoare, după instalarea menopauzei, şi nici asupra celorlalte 20.000 de femei diagnosticate cu o formă de cancer mamar estrogen-negativ. Totuşi, „obezitatea creşte nivelurile de estrogen din sânge doar după menopauză”. „Am fost surprinşi să constatăm că obezitatea creşte riscul de mortalitate”, a spus Hongchao Pan, cercetător la Oxford şi unul dintre principalii autori ai studiului. „Acest lucru înseamnă că nu înţelegem mecanismul biologic prin intermediul căruia obezitatea afectează diagnosticul”, a adăugat cercetătorul britanic, care îşi va prezenta studiul la conferinţa anuală a Societăţii americane de oncologie clinică (ASCO), ce va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, la Chicago. „Acest studiu se adaugă celorlalte cercetări care au relevat faptul că persoanele obeze sunt, în general, afectate mai dur de cancer”, a explicat Clifford Hudis, preşedinte al ASCO.