Home Social OMS a decis: dragostea este o boală care dă dependență și durează...

OMS a decis: dragostea este o boală care dă dependență și durează patru ani

DISTRIBUIŢI

Vă gândiți obsesiv la cineva, nu dormiți, acționați impulsiv, vă schimbați brusc dispoziția și aveți dureri de cap? Dacă la toate acestea se adaugă auto-mila și stima de sine scăzută, ați putea suferi de F63.9. De dragoste adică. Este codul internațional atribuit acestui sentiment de către Organizația Mondială a Sănătății, care a clasificat dragostea la capitolul tulburări mintale care dau dependență.  Dragostea figurează astfel printre alcoolism, dependența de jocuri de noroc, droguri și cleptomanie, la punctul „Tulburarea obiceiurilor și atracțiilor nespecificată”. 
Printre simptomele cele mai frecvente care pot fi observate la cei care se-ntâmplă să fie loviți de maladie sunt, pe lângă durerile de cap, impulsivitate și insomniile, sindromul de obsesie, sau reacțiile alergice. Mai grav, accidentele vasculare cerebrale pot fi provocate de intensitatea unui astfel de sentiment, susțin specialiștii OMS.
Cercetătorii spun că tot ceea ce se-ntâmplă la nivelul creierului în legătură cu dragostea și fericirea are o explicație chimică. Problemele mentale apar mai ales la îndrăgostiții răniți în dragoste, din cauza modificărilor chimice care se produc la nivelul creierului după destrămarea relațiilor. Cercetătorii au observat că la aceștia, nivelul de serotonină (substanță responsabilă cu fericirea) din creier este scăzut, asemănător cu al celor care suferă de  tulburări obsesiv-compulsive. 
Cu cât nivelul de serotonină este mai scăzut, cu atât predispoziția spre crizele mentale este mai mare,  cei  ignorați într-o relație sau părăsiți fiind cei mai expuși la tulburări afective.
Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității Naționale Autonome din Mexic, în general, cred că dragostea nu poate dura mai mult de 4 ani, iar cauzele ar fi de natură fizică. 

 Mihaela Iamandei

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.