Home Social OMS: Cazuri de poliomielită la graniţa României

OMS: Cazuri de poliomielită la graniţa României

DISTRIBUIŢI

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că au fost depistați doi copii bolnavi de poliomielită în Ucraina, într-o regiune de la frontiera cu România şi alte trei ţări – primele cazuri de paralizie infantilă depistate în această ţară în ultimii nouă ani.
Poliomielita, adesea denumită și paralizie infantilă, este o boală infecțioasă virală acută, care se răspândește de la om la om, de obicei pe cale fecal-orală.
 
Oficiali din domeniul sănătăţii au avertizat Ucraina în legătură cu un risc sporit de apariţie a unui focar, din cauza nivelului scăzut de vaccinare, în contextul în care doar jumătate dintre copii au fost imunizaţi, anul trecut, împotriva unor boli ca poliomielita.

OMS a confirmat cele două cazuri de poliomielită, în sud-vestul Ucrainei, într-un comunicat, săptămâna aceasta.

Cazurile au fost cauzate de o mutaţie a unui virus al poliomielitei într-un vaccin.

În cazuri rare, virusul din vaccin poate evolua într-o tulpină, care poate provoca noi focare.

OMS a apreciat că riscul ca Ucraina să exporte poliomilita în alte ţări este scăzut, dar a subliniat că regiunea în care au fost descoperite cazurile are frontiere comune cu România, Ungaria, Slovacia şi Polonia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.