Patriarhia Română face un apel către reprezentanții clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidențiale din toamnă acestui an să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/ 2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populației.
Patriarhia Română susține într-un comunicat că, în ultimele zile, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, au fost făcute referiri nedrepte și nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române și au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale.
„Biserica Ortodoxă Română cooperează cu autoritățile de stat centrale și locale pentru împlinirea binelui comun în societate și are relații civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credința sau convingerile religioase ale candidaților în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfăsoare activități cu caracter partinic în comunitățile de credincioși pe care le păstoreste. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod și dezaprobată de credincioși”, conform sursei citate.