Home Social Patrimoniul sindical – incert, banii din conturi – cheltuiti

Patrimoniul sindical – incert, banii din conturi – cheltuiti

DISTRIBUIŢI

La 16 ani de la revolutie, CNSLR Fratia Mures se pregateste sa revendice toate proprietatile care au apartinut sindicatelor muresene inainte de 1989. Liderul CNSLR Fratia Mures, Calin Orlando Cocis, spune ca acest demers nu are nici o legatura cu jocurile de la centru referitoare la unificarea miscarii sindicale si ca initiativa a lansat-o inca din primavara acestui an, imediat dupa ce a fost ales presedinte al CNSLR Fratia Mures.

Fara sustinere de la centru

Cocis sustine insa ca de la nivelul Confederatiei nu a primit documentele pe care le-a solicitat, astfel ca termenele de revendicare in baza legilor speciale s-au perimat. Prin urmare, singura cale pentru a incerca recuperarea patrimoniului sindical din judet este cea a unor procese civile. Si pentru aceasta insa sunt necesare o serie de documente detinute la nivelul Confederatiei, care nu se grabeste sa i le puna la dispozitie, desi a facut solicitari in repetate randuri. -Am dat in studiu lista unui avocat si am cerut de la Confederatie sa ni se comunice toate documentele care ne pot ajuta intr-un asemenea proces. Din pacate, nu am primit pana acuma nici un document de la Confederatie.-, a declarat pentru -Curentul- Calin Orlando Cocis.

CNSLR Fratia Mures ravneste la fostele cluburi si case de vacanta ale sindicatelor comuniste

Liderul CNSLR Fratia Mures spune ca este de datoria actualilor sindicalisti sa ceara ceea ce a apartinut miscarii sindicale inainte de 1989. Patrimoniul sindical, inainte de 1989, in Mures era destul de bogat, astfel ca liderul CNSLR Fratia Mures se gandeste cum sa revendice mai multe baze sportive din judet. De asemenea, CNSLR Fratia Mures este interesata si de o serie de cabane de agrement din complexul de agrement Muresul din Targu-Mures, care au apartinut unor organizatii sindicale locale. Pentru multe dintre acestea insa nu exista acte de proprietate sau au fost privatizate odata cu privatizarea societatilor respective.

Petre Roman a dat unda verde cheltuirii celor 4,7 miliarde de lei din conturile UGSR

-Miscarea sindicala UGSR a fost mai bogata chiar decat Partidul Comunist. Din pacate, situatia imobilelor si a averii detinute de UGSR in mare parte este incerta-, spune nemultumit Calin Orlando Cocis, care, prin aceasta afirmatie, confirma practic nemultumirea multor sindicalisti care stiu ca la 31 decembrie 1989, numai Consiliul Central al UGSR avea un patrimoniu de 5 miliarde de lei, din care 4,7 miliarde reprezentau disponibilitatile depozitate in conturile deschise la Banca Nationala a Romaniei si Banca Romana de Comert Exterior. Aceste date apar si intr-o scrisoare trimisa in 3 aprilie 1990 primului-ministru de pe atunci, Petre Roman, de catre coordonatorul principal al Comitetului National Provizoriu de Organizare a Sindicatelor Libere din Romania, Stefan Calinescu, si directorul financiar al aceluiasi for, Valeriu Visalon, care cereau drept de semnatura pentru a putea dispune de banii din conturile miscarii sindicale. In documentul care ne-a fost pus la dispozitie de surse din cadrul miscarii sindicale nationale, cei doi semnatari arata ca bancile refuzau sa faca orice fel de tranzactie din conturile miscarii sindicale romanesti, Petre Roman fiind solicitat, printre altele, sa sprijine -transferarea disponibilitatilor existente din conturile in lei sau valuta ale fostului Consiliu Central al UGSR in conturile deschise pe numele Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania, pentru efectuarea exclusiva a cheltuielilor strict necesare asigurarii continuitatii si bunei desfasurari a activitatii unitatilor din sistemul sindicatelor-. Rezolutia lui Petre Roman pe document a fost una favorabila, cu precizarea ca -orice alte decizii privitoare la patrimoniul UGSR se amana dupa congresul sindicatelor-. La mai bine de 16 ani de la aceasta rezolutie a lui Petre Roman, starea patrimoniului sindical este incerta in continuare, aproape sigura fiind insa cheltuirea banilor care existau in 1989 in conturile sindicatelor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.