Patruzeci de hunedoreni, polițiști, pompieri, șomeri, ingineri, foști actori ai Teatrului din Deva și chiar doi reprezentanți ai Ordinului Cavalerilor de Hunedoara sunt mercenari, călugări sau fac parte dintr-o trupă de asalt în „Ghost Rider 2“, ce se filmează la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Chiar dacă nu filmează pe același platou cu Nicolas Cage, cei peste 40 de hunedoreni care fac figurație în thriller-ul fantastic „Ghost Rider 2“ se declară måndri de prestația lor la filmările la Castelul Corvinilor.
„Facem parte din figurația specială. Adică suntem în prima linie de figuranți din spatele actorilor. Avem roluri de mercenari. Ceilalți sunt gardieni și călugări“, a declarat unul dintre figuranți, Daniel.
Bărbatul nu este la prima filmare, astfel că nu i-a fost deloc greu să facă față probelor pe care le-a susținut la casting.
„Vin o mulțime de amatori cånd se anunță castingurile. Dar nu ia pe oricine. Trebuie să îndeplinești niște condiții. De pildă, să fii major, să ai prestanță, să ai permis de conducere și armata făcută, să nu te inhibi și să știi că nu trebuie să te uiți spre camera de filmat. De exemplu, unul din teste a fost așa: un tip se prefăcea că ne împușcă în cap și trebuia să cazi, firește. Dar contează cum o faci. Cine a știut, a trecut castingul“, a declarat același Daniel.
Un alt hunedorean a acceptat să facă parte dintre figuranții din „Ghost Rider 2“ este la a patra filmare anul acesta. Spune că nu a ratat niciun casting de cånd s-a hotăråt să intre pe platourile de filmare.
Figuranții nu știu multe lucruri despre scenariul filmului lui Cage, ci știu doar care-i rolul lor.
„Într-o secvență, trebuie să răpim un copil din Castel. Ne-am antrenat deja să spargem o ușă cu picioarele. Și tot noi vom ataca un centru de comandă. Atåt am aflat deocamdată“, a spus un figurant.
Mercenarii au făcut trei zile de antrenamente-repetiții în Turnul Alb și în spatele castelului, în șanțul de apărare.
La filmări, ei sunt înarmați cu mitraliere AKM și M15 – arme airsoft, copii fidele ale originalelor. Au învățat să le månuiască tot la repetiții, iar „profesor“ le este un american, fost luptător în trupele speciale.
Pentru o zi de filmare figuranții primesc 70 de lei și trei mese pe zi.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane