Home Social Pentru că nu a fost vaccinat, un copil a murit de difterie

Pentru că nu a fost vaccinat, un copil a murit de difterie

DISTRIBUIŢI

Un copil de șase ani bolnav de difterie și care nu fusese vaccinat contra acestei maladii a murit sâmbătă în spitalul din Barcelona în care era internat din 30 mai, transmite EFE, precizând că acesta este primul caz de difterie înregistrat în Spania în ultimii 28 de ani.

Băiatul, care nu fusese vaccinat din cauză că părinții săi s-au opus, nu a făcut față complicațiilor provocate de toxina difterică la funcțiile respiratorii, cardiace și renale. Medicii au încercat să-l salveze apelând și la respirație asistată și conectare la un rinichi artificial, dar nu au reușit.

Tratamentul medicamentos administrat micului pacient a fost importat din Rusia, întrucât nu este disponibil în nicio țară europeană, precizează ziarul spaniol ‘ABC’.

Depistarea acestui caz a provocat o amplă polemică în Spania, unde vaccinarea se recomandă, dar nu este obligatorie, conform unei legi din 1986.

Peste 50 de minori, colegi și prieteni ai copilului bolnav, au fost examinați, probele de laborator relevând că zece dintre ei erau purtători ai bacteriei Corynebacterium diphtheriae, care produce această boală infecțioasă a căilor respiratorii, dar nu s-au îmbolnăvit întrucât erau vaccinați. Ei au fost supuși unui tratament cu antibiotice pentru eliminarea bacteriei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.