Aproape 6.500 de certificate de divorț au fost eliberate până în septembrie, în peste 2.300 din cazuri fiind vorba despre cupluri ai căror parteneri au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, conform unui comunicat al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), remis, ieri, agenției Medifax. Potrivit datelor statistice ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din MAI, categoria de vârstă care a solicitat cele mai multe divorțuri este cea a cărei membri au vârsta cuprinsâ între 30 și 40 de ani, 2.321 de ceretificate fiind înregistrate în Registrul unic al certificatelor de divorț prin acordul soților și eliberate solicitanților. Acestei categorii de vârstă îi urmează cea a cărei membri au între 40 și 50 de ani, cu 1.423 de certificate de divorț și cea formată din tineri cu vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani, cu 1.131 de certificate.
Potrivit comunicatului MAI, din cele 6.463 de cereri înregistrate și eliberate, 5.586 au provenit din mediul urban, numai în București eliberându-se 1.576 de certificate de divorț. Doar 877 de astfel de cereri au fost formulate în mediul rural. „Cererile de divorț au fost depuse atât la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuință comună a soților, cât și la birourile notariale, fiind înregistrate 4.502 de certificate eliberate de Primărie sau Oficiile de stare civilă și 1.961 de certificate eliberate de Birourile notariale“, se mai arată în comunicat.
Teodora Kim