Home Social Peste 1.200 de amenzi date pietonilor

Peste 1.200 de amenzi date pietonilor

DISTRIBUIŢI

Peste jumatate din accidentele grave care s-au petrecut anul trecut in Bucuresti au avut loc din cauza neatentiei pietonilor. Constatarea apartine politistilor de la Circulatie, care, dupa ce au studiat statistica, au organizat o ampla actiune impotriva bucurestenilor care traverseaza prin locuri nepermise.


In 2004, conform Brigazii de Politie a Municipiului Bucuresti, pietonii se fac vinovati de producerea a 377 de accidente, soldate cu peste 60 de morti si aproape 320 de raniti. Toate aceste tragedii s-au petrecut in timp ce oamenii legii au aplicat nu mai putin de 26.000 de sanctiuni contraventionale pentru traversare neregulamentara a strazii numai in Capitala.

Desi pare aproape incredibil, zeci de mii de pietoni care nu au respectat legea au primit amenda de la agentii de circulatie. Cele mai multe cazuri sunt reprezentate de cei care au trecut pe culoarea rosie a semaforului.

Anul acesta, politistii sunt decisi sa ii puna la respect pe pietoni si sa previna numarul mare de accidente. Acest lucru se petrece dupa ce in primele doua saptamini ale acestui an au fost raniti grav 15 pietoni, iar 23 s-au ales cu rani usoare in urma accidentelor in care au fost implicati.

Cele mai multe evenimente s-au petrecut pe Bulevardul Regina Elisabeta, Soseaua Colentina, Bulevardul Unirii si Calea Dorobantilor.

In acest week-end, agenti de la BPR au desfasurat o actiune de proportii impotriva pietonilor care nu respecta legea si au impartit peste 1.200 de amenzi contraventionale. Valoarea amenzilor s-a situat intre 500.000 si 700.000 de lei. Pietonii neatenti pot insa sa plateasca numai 250.000 de lei in cazul in care fac acest lucru in 24 de ore de la savarsirea contraventiei.

Speriati de faptul ca numarul accidentelor produse din cauza pietonilor ar putea sa se mentina la un nivel ridicat, oamenii legii sunt pregatiti sa organizeze saptamanal actiuni de prevenire care sa ii determine pe bucuresteni sa nu mai traverseze fara sa fie atenti.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.