Home Social Peste 100.000 de infecții respiratorii, înregistrate în ultima săptămână

Peste 100.000 de infecții respiratorii, înregistrate în ultima săptămână

DISTRIBUIŢI

Peste o sută de mii de infecții respiratorii acute, dintre care aproximativ 20.000 de pneumonii și 21 de cazuri de gripă AH3, au fost înregistrate în ultima săptămână, a anunțat Ministerul Sănătății. Cele mai multe sunt în centrul, sudul și sud-estul țării.
În săptămâna 5-11 martie, 101.104 de persoane s-au prezentat la medic cu infecții respiratorii acute, numărul acestora fiind în creștere cu aproximativ 3,8 la sută față de săptamâna precedentă, conform raportului transmis de Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile.
Din cele peste o sută de mii de infecții respiratorii, 20.538 au fost cazuri de pneumonii, în scădere cu aproape 3% față de săptămâna precedentă.
În ultima săptămână au fost confirmate 21 de cazuri de gripă AH3. De la debutul perioadei de monitorizare și până în prezent au fost confirmate 216 cazuri de gripă cu virus gripal AH3N2 și trei cazuri cu virus gripal B.
Numărul cazurilor compatibile cu gripa a scăzut de la 123 în săptămâna precedentă la 112.
Comparativ cu săptămâna similară din 2011, când s-au înregistrat 214 cazuri, numărul a scăzut cu 1,9 la sută.

Mihaela Iamandei

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.