Patru cazuri de violență domestică au fost denunțate zilnic în primele zece luni ale anului, numărul total ajungånd la peste 1.300, iar 128 de persoane au murit în urma agresiunilor, potrivit datelor prezentate, ieri, la lansarea campaniei „16 Zile de Activism împotriva Violenței Domestice“.
În primele zece luni ale anului au fost înregistrate 1.382 de infracțiuni intra-familiale, iar 128 de persoane au murit din cauza agresiunilor la care au fost supuse, a declarat, ieri, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, directorul executiv de la Fundația Sensiblu, Cristina Horia.
„Un număr de 128 de decese în zece luni înseamnă o medie de 12 decese pe lună. Nu știm cåte dintre acestea au fost femei, dar numai în luna mai cinci femei au fost ucise“, a precizat Cristina Horia.
În 2009 au fost înregistrate la nivel național 1.950 de cazuri de loviri și vătămări corporale grave cauzate de rude pånă la gradul patru, iar 115 persoane au murit.
Ea a mai arătat că, în perioada 2004 – 2009, au fost înregistrate 778 de femei care au murit din cauza violenței domestice, precizånd că în realitate cifrele ar putea fi mult mai mari, întrucåt astfel de evenimente sunt, de multe ori, ascunse.
Ileana Bogatoniu, sociolog în cadrul Serviciului Prevenire din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a declarat că de-a lungul timpului s-a remarcat o oarecare permisivitate la violență în råndul femeilor și acesta este unul dintre motivele pentru care nu există statistici clare privind fenomenul violenței domestice.
Din datele centralizate de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București rezultă că în Capitală au fost semnalate peste 400 de cazuri de violență în familie, comparativ cu 44 înregistrate în tot anul trecut, iar opt persoane au fost ucise de către un membru al familiei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane