Peste 4.000 de deținuți vor fi susținuți anul acesta în procesul de reinserție socială, fiind implicați în cursuri de calificare în diferite meserii, ca frizer, operator calculator, instalator sau alte meserii din domeniul construcțiilor. Deținuții sunt pregătiți astfel pentru liberare, când îți vor putea găsi mai ușor un loc în rândul lumii și, având o preocupare din care vor putea scoate bani, vor fi mai puțin tentați să recidiveze. De la începutul anului, peste o sută de deținuți din toate zonele țării au urmat cursuri de calificare în diverse meserii. Astfel, 17 de deținuți de la Penitenciarul Tulcea au participat la cursuri de frizer, iar 15 deținuți de la Penitenciarul Aiud au absolvit cursul de creșterea animalelor. La Penitenciarul Aiud și la Centrul de Reeducare Găiești au fost organizate cursuri de frizerie, la Penitenciarul Târgu-Mureș – cursuri de lucrător finisor în construcții, iar la Penitenciarul Galați deținuții au deprins tainele meseriei de instalator în construcții. La Penitenciarul Baia Mare se țin cursuri de operator introducere, validare si prelucrare date, la care participă 20 de cursanți. Inițiativa face parte din proiectul „Tranziția spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială“, iar proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU.
Mihaela Iamandei