Home Social Plângere penală împotriva președintelui CNA, Laura Georgescu, pentru fals în înscrisuri oficiale

Plângere penală împotriva președintelui CNA, Laura Georgescu, pentru fals în înscrisuri oficiale

DISTRIBUIŢI

Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a anunțat marți, într-o conferință de presă, că miercuri va face plângere penală împotriva Laurei Georgescu, președintele CNA, pentru „fals“ în înscrisuri oficiale.
Valentin Jucan, Narcisa Iorga și Florin Gabrea au organizat, marți, o conferință de presă, în care au spus că vor să semnaleze „un fapt fără precedent“.
„Vă aducem la cunoștință o faptă care s-a petrecut în urmă cu o săptămână. Este o faptă fără precedent. În Monitorul Oficial a fost publicată o decizie a CNA diferită de votul care s-a dat în cadrul CNA. Este vorba despre Decizia care modifică Codul de reglementare a conținutului audiovi­zualului“, a declarat Narcisa Iorga.
Ea a precizat că Decizia de modificare a Codului audiovizualului a fost adoptată într-o anumită formă, cu unanimitate de voturi, de toți membrii Consiliului, în data de 28 martie 2013.
„S-a adoptat prin unanimitate de voturi o decizie și, în Monitorul Oficial, două zile mai târziu, a apărut o formă diferită“, a spus Iorga. Ea a precizat că proiectul de Decizie de modificare a Codului audiovizualului a fost în dezbatere publică timp de 30 de zile, perioadă în care toți cei interesați au putut depune amendamente.
Narcisa Iorga a mai spus că, în interiorul Consiliului, au fost făcute demersuri pentru „a corecta“ această situație, fără a o face publică, însă demersul nu a avut succes. „De aceea semnalăm un lucru extrem de grav“, a spus Narcisa Iorga.
Ea a precizat că, marți, imediat după conferința de presă, cei trei membri ai CNA vor sesiza președinții celor două Camere ale Parlamentului, premierul Victor Ponta și comisarul european pentru Educație.
Totodată, Valentin Jucan, membru al CNA, a declarat că, miercuri, va face o plângere penală împotriva președintelui CNA, Laura Georgescu.
„Votul unanim al Consiliului unanim a fost modificat, iar la Monitorul Oficial a fost transmis un alt corp de text. Acest fapt este de natură penală (…) Din păcate, din punctul meu de vedere, am ajuns în situația în care eu sunt decis să depun o plângere penală împotriva semnatarului docu­mentului trimis la Monitorul Oficial și anume președintele CNA, Laura Georgescu, și voi invoca falsificarea unui înscris oficial“, a declarat Valentin Jucan.
El a mai spus că a încercat să discute cu președintele CNA, Laura Georgescu, pentru a aflat de ce a schimbat Decizia de modificare a Codului audiovizualului, înainte de a o trimite la Monitorul Oficial.
„Am avut discuții încă de săptămâna trecută și (Laura Georgescu, n.r.) nu a avut un argument în legătură cu acest fapt. Dânsa a invocat faptul că cele două articole (care nu mai apar în Decizia CNA care a fost publicată în Monitorul Oficial, n.r.) ar fi trebuit să fie dezbătute, dar ele au fost dezbătute“, a spus Jucan.
Valentin Jucan a mai spus că va depune plângerea penală împotriva președintelui CNA, miercuri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Rudi Vania

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.