Judetele Bacau, Buzau, Galati, Gorj, Harghita, Neamt, Olt si Timis au avut de suferit dupa ploile torentiale si grindina care au cazut in ultimele zile. Cel mai afectat de precipitatiile abundente este judetul Bacau, unde 270 de gospodarii au fost avariate, peste 170 de hectare de teren au fost compromise, iar o portiune de 2,5 kilometri de drum a fost colmatata cu aluviuni.
Cele mai mari pagube s-au inregistrat in satul Buda, unde aproape cinci hectare de vita-de-vie au fost distruse, iar 60% din totalul livezilor existente in zona au fost compromise. Speriati de furia naturii, pentru a impiedica apa sa le intre in gospodarii, locuitorii din Buda au imbracat gardurile cu saci, paturi si cearceafuri umplute cu pamant. Din pacate pentru bacaoani, vestea proasta nu intarzie sa apara: meteorologii avertizeaza ca pericolul de inundatii in judet si zonele limitrofe nu a trecut. Precipitatiile -vor inregistra o distributie locala, iar izolat se vor crea si conditii de grindina-.
In judetul Olt, ploile de la sfarsitul saptamanii trecute au inundat 700 de hectare de pasune, ogor si terenuri cultivate cu grau, de padure si plantatie de puieti, precum si 3.500 metri cubi de masa lemnoasa.
Desi pagubele au fost mai mici, si in Galati apele au inghitit 450 de hectare de teren si doi kilometri de drum, iar in Harghita au fost inundate 10 gospodarii, 20 de hectare de teren si trei kilometri de drum. In Neamt au fost afectate 100 de hectare de teren arabil, cinci kilometri de drum, trei fantani, iar patru poduri si podete au fost avariate de ape.
Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) informeaza ca, in Timis, doua drumuri nationale sunt in continuare afectate de revarsarea apelor, iar Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Timis si Inspectoratul Politiei de Frontiera Timis isi continua activitatile in zona. De asemenea, in judetul Buzau, MAI participa la constructia celui de al doilea pod metalic de la Maracineni, pentru autovehicule si pietoni, executat la 50 m in aval fata de primul pod.