Podul de pontoane de la Dornești, peste råul Suceava, a fost, ieri, finalizat. Președintele Traian Băsescu, aflat la la fața locului, a traversat pe jos acest pod. Ulterior, au trecut, în același timp, trei camioane militare, fiecare în greutate de cåte șase tone, fără încărcătură. Șeful statului a måncat într-un cort militar de campanie, amenajat pe malul råului Suceava, împreună cu militarii și cu delegația care l-a însoțit. Ideea privind realizarea unui pod provizoriu de pontoane în locul celui distrus de ape pe DN 17A Siret-Rădăuți a aparținut președintelui Traian Băsescu, ca soluție pentru redeschiderea acestui drum care face legătura cu Ucraina. Președintele a vizitat și șantierul de construcție a unei case din Dornești care a fost distrusă de ape, aceasta urmånd să fie dată unei familii cu șapte copii. Băsescu a felicitat oamenii care deja au terminat temelia casei respective și au început construirea pereților. Tot ieri, DN 25 Galați-Tecuci a fost redeschis traficului ușor, după retragerea apelor Siretului. Și autoritățile doljene au decis, ieri, să ridice restricțiile de circulație pe timpul nopții din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Bechet, cu o zi mai devreme decåt se stabilise inițial de către comitetul de monitorizare a traficului din vamă.
Pe de altă parte, hidrologii estimează că nivelul maxim al Dunării va fi atins la Galați, måine, respectiv 677 de centimetri, în creștere cu opt centimetri față de ieri și cu 15 centimetri peste cota istorică din 2006. Avertizarea Cod roșu de inundații pe Prut și Dunăre, în zona Galați, este valabilă pånă astăzi, la ora 16.00.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane