DISTRIBUIŢI

SCRISOARE DESCHISĂ adresată salariaţilor din sectorul de activitate ,,Administraţie publică”

Stimate Colege,

Stimaţi Colegi,

După cum aţi luat la cunoştinţă, pentru a nu ştim câta dată, Guvernul României a ,,identificat” responsabilii cu declinul financiar al ţării: marea majoritate a salariaţilor din instituţiile administraţiei publice. Reprezentăm sectorul cel mai afectat de ,,măsurile” fiscal-bugetare vehiculate, de la comasări de instituţii, la desfiinţarea unor posturi ocupate de funcţionari publici sau tranferul unor sarcini către administraţia locală, fără a asigura explicit şi sursa de finanţare. Pretextul acestor măsuri este trâmbiţat cu fală, prin toate mijloacele de comunicare guvernamentale, în mass-media sau mediul online: Stoparea risipei banului public. Un exerciţiu de imagine al TUTUROR reprezentanţilor clasei politice, un mesaj fals de responsabilitate a acestora adresat viitorilor votanţi care se vor prezenta la urne în cele patru cicluri de alegeri de anul viitor. Bineinţeles că până ipocrizia lor va fi dovedită, faptul că efectul nu va fi cel scontat iar măsurile propuse nu vor fi eficiente, va fi prea târziu. Viitorul nu poate fi prezis însă putem privi în trecut pentru a identifica unele tipare după care acesta va fi modelat. Iar aici este simplu: măsurile fiscal bugetare adoptate în anul 2008, îndreptate împotriva salariaţilor, promovate intens şi în aplauzele votanţilor în timp ce firmele de casă ale partidelor politice sau cu legături cu acestea se îmfruptau fără probleme din bugetul ţării sau conducării politici ai instituţiilor angajau cheltuieli nejustificate.

De această dată observăm un atac concertat, partide politice şi mediul privat, fără precedent, la adresa tuturor instituţiilor din sectorul de activitate ,,Administraţie publică”, multe dintre ele cu rol de control şi reglementare a relaţiilor de muncă, urmărirea disciplinei financiare, asigurarea unor servicii pentru cetăţeni etc şi nu în ultimul rând, un atac mişelesc la funcţia publică. Propun reduceri de personal şi induc ideea opiniei publice că cei aproximativ 1.280.000 de bugetari sunt de fapt în sectorul de activitate ,,Administraţie publică”. Funcţionarii publici reprezintă însă doar aproximativ 11% din această cifră! Atacul la funcţia publică al TUTUROR reprezentanţilor clasei politice nu este  o noutate pentru noi, de mult tânjesc politicienii aflaţi la conducerea instituţiilor să elimine salariaţii incomozi, care erau cât de cât protejaţi de lege atunci când se impotriveau unor decizii sau demersuri la limita sau înafara legii, pentru a face loc celor ce deţin carnete de partid. Politicienii au nevoie de executanţi şi nu de specialişti sau profeşionişti. Dacă ne imaginăm cu toţii că măsurile propuse, reorganizările instituţiilor, reducerea numărului de posturi vor începe cu cei înregimentaţi politic, cei numiţi în funcţiile din instituţiile administraţiei publice pe linie de partid sau alte legături, ne vom înşela amarnic! Vor folosi prevederile legislative noi pentru a elimina salariaţii incomozi, salariaţii care cunosc legea, salariaţii care nu doresc să facă parte din grupurile lor de interese şi, presupunem noi, vor exista încercări de a periclita locul de muncă al liderului organizaţiei sindicale. Deja, în unele instituţii, de la anumite cabinete ale demnitarilor sau ale conducătorilor acestora s-a auzit vocea: ,,lăsaţi că vine reorganizarea şi ajungeţi voi la pixul meu!”.

Analizând măsurile propuse, FNSA consideră că aceastea trebuie respinse în integralitatea lor. Având în vedere ,,viziunea” politicienilor pentru reducerea cheltuielilor, faptul că aceasta va genera scăderea veniturilor salariaţilor, reducerea de personal, haos institutional şi dereglementarea activităţii instituţiilor din sector, faptul că la nivelul cheltuielilor generale nu vor genera nicio economie sau impactul va fi nesemnificativ (de exemplu, prin transferul unor sarcini şi instituţii de la administraţia centrală spre locală, binenţeles că pentru administraţia centrală vor exista economii însă costurile cu personalul şi activitatea instituţiilor menţionate vor fi trasferate către cea locală; un fel de alba-neagra). Oricum am privi lucrurile, oricât am încerca să contribuim prin propuneri de modificare şi completare a actului propus, ceea ce vom reuşi să normalizăm într-o parte, prejudiciem în altă parte. De ce? Este construit după chipul, asemănarea şi interesul politicienilor, fără a avea la bază intenţia reală de a obţine efectul scontat şi reprezintă un exerciţiu de imagine.

Cu fiecare ocazie, în intânirile cu reprezentanţii Guvernului României, FNSA a semnalat modalităţile prin care bugetele instituţiilor sunt sărăcite prin decizii sau achiziţii de produse şi servicii supraevaluate şi supradimensionate, sprijinind financiar diferite grupuri de interese din cercurile politice. De ce ar asculta vocea noastră? Interferăm intereselor! Lipsa consultării, la construcţia actului normativ, cu partenerii sociali reprezentativi din fiecare sector de activitate este dovada clară că politicienii nu sunt interesaţi de buna funcționare a instituţiilor, economiei și societății, ci sunt exclusiv orientaţi către prezervarea propriilor privilegii și ale acoliților lor, sacrificând fără scrupule nivelul de trai al salariaţilor.

Subvenţia pentru partidele politice a avut valoarea, în anul 2022, de 254 milioane de lei. Sume care NU sunt folosite de către aceste entităţi pentru cazarea parlamentarilor, transportul acestora, cheltuili cu birourile parlamentare, deplasări interne sau externe etc. NU! Pentru toate acestea Statul acordă politicienilor sume splimentare generoase. Anul 2024 va fi un an cu multe tururi de alegeri, probabil vor suplimenta aceasta sumă cu minim 30%. Doar e austeritate, însă aceasta trebuie să existe exclusiv pentru noi, salariaţii. Elimină vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană, restricţiile, din punctul lor de vedere, trebuie orientate către salariaţi iar privilegiile politicienilor trebuie să rămână neatinse.  Niciunde în ordonanţă nu vom regăsi intenţia politicienilor, partidelor, parlamentarilor de a demonstra că sunt interesaţi cu adevărat de luarea unor măsuri corecte. Nu, măsurile sunt pentru cetăţenii de rând, conducătorii vor continua să se acopere cu privilegii şi beneficii.

Facem un apel către toţi salariaţii din sectorul de activitate ,,Administraţie publică”, fie că sunt membri de sindicat sau nu, să încerce să conştietizeze faptul că ne aflăm într-un moment în care reprezentanţii clasei politice induc din nou în eroare cetăţenii şi opinia publică, mizând pe lipsa noastră de reacţie şi de faptul că, din păcate, organizaţiile sindicale nu au posibilitatea şi mijloacele necesare de a-şi face auzită vocea, de a demonta dezinformările politicienilor şi a demasca sarlatania acestora şi intenţiile lor ascunse. Politica reprezintă arta sau procesul prin care se urmăreşte atingerea unor scopuri colective. Din păcate pentru noi toţi, salariaţi şi cetăţeni, politicienii urmăresc atingerea unor scopuri de grup, pentru ei şi acoliţii lor!

Este momentul să reacţionăm unitar, să încercăm pe toate căile să facem cunoscut adevărul, să solicităm clasei politice să renunţe în primul rând ei la privilegii iar apoi să impună restricţii cetăţenilor,  să fie cu adevărat responsabili, să renunţe la dezinformare, minciună, dualitate, ipocrizie şi manipularea voatanţilor! Acest lucru este posibil doar dacă dovedim determinare în a schimba ceva. Vom rămâne în continuare cu capul plecat, sperând că cel ce va suferi este colegul meu şi nu eu? Trebuie să ne mobilizăm pentru demararea acţiunilor de protest în cazul în care organizaţiile sindicale nu vor fi consultate la construcţia unui act normativ prin care Guvernul României intenţionează să reglementeze măsuri de eficientizare cu adevărat a resurselor financiare.

Cu respect,

Bogdan ŞCHIOP – Preşedinte al FNSA

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.