Cu voia dumneavoastra va oferim noi dezvăluirile privind propaganda pesedistă pe care Georgică Severin și Dan Preda o desfășoară din luna aprilie în special la Radio România Actualități.
Cenzorul șef – directorul RRA, Dan Preda, este răsplătit lunar de colegul de partid cu aproximativ 15.000 de lei net, bani pentru care social-democratul oportunist nu este dispus să îi piardă sub nicio formă. Ajutat de nu mai puțin de cinci ajduncți submediocri pe care nimeni nu i-ar angaja nici măcar ca reporteri în mediul privat, Dan Preda este decis să ajute partidul până la capăt. De remarcat este si faptul ca la ultimul concursurile desfasurate la RRA pentru functiile de Redactor Sef, au picat toti 5, insa sunt tinuti in continuare. Ultimele audiențe arată prăbușirea postului care a coborât pentru prima data pe locul al treilea în preferințele publicului, pierzând aproximativ 100.000 de ascultători.
Decăderea principalului post al SRR este consecința pesedizării agresive la care este supus de către Dan Preda, după numirea ca director general adjunct al Radio Romania a lui Georgică Severin, primul politician care a ajuns sa conducă Radio România.
Am atras atenția în repetate rânduri în legătură cu emisiunile portret dedicate de Dan Preda pesediștilor din apropierea lui Liviu Dragnea. De asemenea, ziariștii de bună credință au vorbit despre răstălmăcirea adevărului la știrile RRA prin tehnici comuniste de manipulare, cenzură și omisiuni premeditate.
Revenind la întrebarea initială – cât costă manipularea de la Radio România Actualități, un post care se prăbușește în fiecare zi sub presiunea cizmei PSD. După pesedistul șef, Dan Preda, cei cinci adjuncți ai săi încasează fiecare lunar pentru presiunile și incompetența lor în jur de 10.000 de lei net.
La o socoteala simpla, Radio Romania Actualitati plateste in jur de 65.000 lei net/luna pentru incompetenta manageriala a celor 6. E mult, e putin? Oare mai conteaza cand sunt bani de la bugetul statului? Daca il putem la socoteala si pe Georgica Severin care incaseaza lunar in jur de 17.000 lei (mai mult ca premierul Romaniei) ajungem la fabuloasa suma de 82.000 lei lunar, bani cheituiti degeaba, in timp ce noi, jurnalistii, castigam in medie 2.300 lei lunar! Toti acesti manageri arunca bani pe deplasari in strainatate, pe masini cu soferi personali si o casa de la RAAPPS.
La toate aceste cheltuieli se adaugă salariile celor aproximativ 400 de angajați și colaboratori pe care Georgică Severin și Dan Preda îi folosesc după pofta inimii, punându-i zi de zi să aducă în undă realizările PSD de la centru dar și din teritoriu.
Bomboana de pe coliva vine de la domnul Dan Preda. managerul Radio Romania Actualitati, care il urma ocuparii unei functii in Consiliul de Administratie (fiind propunerea PSD) nu avea dreptul sa mai ocupe un post de conducere dupa cum a scris Moise Adrian Valentin pe blogul sincatului SUS-Romania in data de 10.09.2015.
Fraudarea concursului de angajare în cazul managerului postului RRA, Dan Preda, prin încălcarea prevederilor art. I.4.3 din Statutul jurnalistului de radio: ” În situațiile în care, în urma unei susțineri politice, un jurnalist de radiodifuziune ocupă un loc în Consiliul de Administrație al unei societăti publice sau de stat, el nu mai poate ocupa nicio funcție de decizie editorială în Radio România, timp de cinci ani de la încheierea mandatului în respectivul Consiliu de administrație. Dan Preda a făcut parte din CA al SRR între 2005-2010, din partea PSD, http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1223258-psd-desemnat-reprezentantii-srr-srtv.htm , iar după doar 3 ani, în 2013 ocupa prin concurs postul de manager al postului RRA! http://www.srr.ro/files/CY1923/01.%20REZULTATE%20MANAGERI%202013/rezultatfinalmanagerRRA.pdf
Așadar, cât costă propaganda? Întrebarea potrivită ar fi, de fapt, alta si anume cât va costa postul public această propagandă agresivă pe termen lung? De aceasta data, costurile nu se pot calcula în bani ci în audiență, notorietate, încredere din partea publicului care plătește impozite pentru a primi la schimb minciuna.
De ce nu va dati demisia domnule Georgica Severin? Dar dumneavoastra domnule Dan Preda? Asteptati sa va demita Liviu Dragnea pentru lipsa de performanta de care dati dovada si pentru cheltuirea frauduloasa a banului public?
Tinem sa precizam ca la aceasta ultima scrisoare de protest sunt alaturi de noi, jurnalistii de la RRA si cativa jurnalisti de la posturile teritoriale.
Un grup de jurnalisti de la RRA, cu sustinerea jurnalistilor de la Studiourile Teritoriale