Home Social Potopul lui Noe!

Potopul lui Noe!

DISTRIBUIŢI

Ca și anul trecut, și în acest an furtunile pun „pe jar“ autoritățile locale și inspectoratele teritoriale pentru situații de urgență. Precipitațiile abundente și våntul puternic de miercuri seară au lăsat „în beznă“, pentru ore bune, zeci de localități, au doboråt pomi, care la råndul lor au distrus mașini, au afectat sute de gospodării. În noaptea de miercuri spre joi, din cauza ploilor abundente, DN 25 care face legătura între Galați și Tecuci s-a surpat pe un sens de mers. Traficul rutier s-a desfășurat pe o singură bandă, iar mașinile cu tonaj mai mare de 7,5 tone au fost nevoite să folosească o rută ocolitoare. Ieri dimineață, cadrele medicale și pacienții Spitalului CFR din municipiul Galați erau transportate de la intrare spre clădirea unității spitalicești cu mai multe bărci. Totodată, în zonele în care apa ar fi putut ajunge în spital a fost oprit curentul electric. În urma ploilor torențiale  de ieri, 300 de gospodării din cartierul Valea Orașului din municipiul Galați au fost inundate. Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați au patrulat cu bărcile pentru evacuarea gălățenilor surprinși de ape în locuințe. În județul Dåmbovița, în noaptea de miercuri spre joi, 12 localități au rămas fără curent electric, 100 de acoperișuri au fost smulse parțial sau total de vånt, iar o sondă de extracție s-a prăbușit. În orașul Titu acoperișul unui bloc a fost smuls pe o suprafață de 25 de metri pătrați, iar patru copaci au fost doboråți de vånt. Pe platforma industrială Renault, o cabină de pază a fost doboråtă de vånt, paznicul fiind imobilizat înăuntru. În județul Mehedinți, zece localități au rămas „în beznă“. Un copac a căzut pe DN 6, în apropierea orașului Strehaia. În județul Sibiu, 50 de beciuri au fost inundate în noaptea de miercuri spre joi. Locuitorii din 80de localități din județul Giurgiu au rămas peste noapte fără electricitate. Pånă ieri dimineață a fost reluată alimentarea cu energie electrică în 50 de localități. Locuitorii din 17 localități bistrițene, rămași fără curent electric în urma furtunii de miercuri, stăteau „în întuneric“ și ieri. Cinci gorjeni au ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean din Tårgu Jiu, după ce au fost loviți de un fulger în timp ce se aflau în curtea casei. Aceștia descărcau fån dintr-o căruță, iar cånd a început să plouă s-au adăpostit sub streașina casei. După ce au fost loviți de fulger au fost transportați, în stare nu foarte gravă, la spital, unde au rămas internați.
În Capitală, o locuință și o stradă au fost inundate, mai mulți copaci au căzut pe carosabil, iar zece mașini au fost avariate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.