
Blondă, frumoasă, Lucia a ajuns în Spania în urmă cu șase ani, alături de o prietenă de 19 ani și doi bărbați de vreo treizeci, pe care îi cunoștea destul de bine, fusese de multe ori în casa unuia dintre ei, cu mama lui, și totul păruse normal. Bărbații le-au propus să emigreze. „Ne-au spus că ne vor căuta de muncă în case și că încet, încet ne vom putea plăti drumul“, povestește Lucia pentru ziarul „El Pais“. În Spania, însă, au ajuns la casa fratelui unuia dintre bărbați, care făcea trafic cu cocaină și femei. Lucia a avut noroc, pentru că era minoră, și nu au pus-o să „muncească“, de la început, pånă ce aveau să-i facă un pașaport fals, care ar fi costat 600 de euro. Cånd au adus-o la bordel, Lucia povestește cum a fost violată și lovită. „Nu mă lăsau niciodată singură. Ziua furam måncare din supermarketuri, dormeam în parcuri, ori pe străzi“, își amintește femeia. Într-o zi, a profitat de ocazie, cånd zdrahonii au scăpat-o din vedere, ca să fugă. Și-a denunțat agresorii, autoritățile autonome și-au asumat tutela ei și a fost dusă într-un centru de minori. Pentru o vreme, a stat în sediul unei organizații neguvernamentale și șia obținut permisul de muncă. Cei care au înșelat-o, violat-o și lovit-o nu au pățit mare lucru. Fratele romånului a fost judecat și condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Ceilalți doi au fugit în Romånia. „Familia mea e terorizată, nu îi lasă în pace, în ciuda faptului că au trecut șase ani“, spune femeia. Cånd revine în Romånia, Lucia nu poate merge acasă, doarme în altă parte și nu pleacă niciodată singură. În orașul spaniol unde stă acum, știe că e mai în siguranță, însă tot nu reușește să scape de frică. „Este greu să scapi de senzația de pericol. Am stat cu ei, știu că nu au suflet“, mai spune ea. Nu permite nimic ce le-ar putea da indicii s-o găsească, nu vrea să apară numele niciunui oraș în acest reportaj, numele ales este fictiv, nu vrea să dea numele traficanților ori al bordelului. Lucia are de gånd să rămånă în Spania. A fost infirmieră, însă vrea să fie polițistă să-i închidă „pe toți nenorociții ăștia“.