
Meseria de preot nu este exclusivistă și lasă destul timp celor care sunt în slujba divinității pentru un al doilea job. Unii dintre duhovnici se orientează spre meserii științifice cum ar fi ingineria sau spre cele în numele legii precum meseria de jurist sau polițist, rotunjindu-și astfel veniturile. Însă sunt și preoți care au îndeletniciri mai puțin ortodoxe, precum traficul de etnobotanice.
Mai multi preoți din județul Hunedoara profesează și ca juriști, ingineri sau polițiști. Unul dintre ei este purtător de cuvânt al Poliției și este preot onorific, neluând niciun ban de la biserică, iar altul este jurist la OPC și își donează salariul de preot pentru construcția unui lăcaș de cult. În vârstă de 37 de ani, inspectorul principal Bogdan Nițu este, de șapte ani, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, însă duminica, îmbrăcat în straie preoțești, Bogdan Nițu oficiază slujbe, alături de alți preoți, la Catedrala Episcopală din Deva. El are o diplomă obținută în ?ê?£tiințe juridice, iar din 2000 este și absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității București – Specializarea Teologie Pastorală. Bogdan Nițu a fost hirotonit ca preot la sfârșitul anului 2011, după promovarea unui examen de capacitate preoțească. Inspectorul principal de poliție Bogdan Nițu este preot onorific, adică nu are o parohie și nu este remunerat pentru activitatea duhovnicească și religioasă pe care o desfășoară. În fiecare duminică, el oficiază însă slujbe religioase la Catedrala Episcopală din Deva, împreună cu ceilalți preoți, și este, în același timp, preotul polițiștilor hunedoreni. "Vorbim despre împlinirea unei vocații și a unei dorințe mai vechi ce merge în paralel cu munca de poliție, amândouă fiind în slujba oamenilor. Mi se întâmplă, uneori, oficiind o slujbă, să mă întâlnesc cu persoane care mi se adresează ca și polițist sau, invers, mi se întâmplă ca anumiți colegi să-mi ceară sfaturi privitoare la viața morală sau creștină. Am avut parte și de o întâmplare mai puțin obișnuită. O enoriașă vârstnică m-a întrebat dacă am un frate polițist pentru că între mine și purtătorul de cuvânt de la Poliție există o asemănare. I s-a părut interesantă asocierea după ce i-am explicat", povestește Bogdan Nițu.Un alt preot care are o a doua slujbă este Liviu Ciocan, în vârstă de 35 de ani. De cinci ani, el este jurist la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Hunedoara, unde, pe lângă somații și citații, răspunde la telefoanele date de consumatori supărați ca le-au fost încălcate drepturile. După ora 16.00, Liviu Ciocan îmbracă sutana de preot și străbate ulițele a două sate din Munții Apuseni până la bisericuța din Brotuna, unde este preot de un an. "Sunt 350 de suflete în amândouă satele unde slujesc eu. Sunt sate mici și salariul este mic și am și slujba de la Protecția Consumatorilor de consilier juridic. Cred că nu este nicio incompatibilitate între cele două slujbe. Ca și preot, ca și duhovnic, ajut oamenii pe partea spirituală, iar ca angajat al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara îi reprezint și îi ajut pe consumatorii de produse și servicii", spune Liviu Ciocan. Alți doi preoți din județul Hunedoara sunt realizator de emisiune, respectiv cameraman la posturi locale de televiziune, iar un altul este inginer silvic și lucrează la Direcția Silvică Hunedoara.
Sunt și preoți care au îndeletniciri mai puțin ortodoxe. Preotul de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța a fost reținut pentru trafic de etnobotanice după ce ar fi livrat colete cu astfel de substanțe liderului unei grupări de traficanți. El a fost suspendat din funcție de către Arhiepiscopia Tomisului, transmite Mediafax. Preotul Gabriel Bucica, în vârstă de 32 de ani, care slujea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, a fost reținut, joi, de procurorii vasluieni ai DIICOT, pentru trafic de etnobotanice, el făcând parte dintr-o rețea destructurată săptămâna trecută de polițiști, acțiune în urma căreia cinci persoane au fost arestate.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















