Home Social Președintele CSM: magistrații au datoria să protejeze cetățenii împotriva oricărei forme de...

Președintele CSM: magistrații au datoria să protejeze cetățenii împotriva oricărei forme de arbitrariu

DISTRIBUIŢI

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Nicoleta Ţînţ, a transmis duminică, într-un mesaj cu ocazia Zilei Justiţiei, că este datoria magistraţilor să protejeze cetăţenii împotriva oricărei forme de arbitrariu.

„Aşa cum obişnuim de peste două decenii, în prima duminică a lunii iulie sărbătorim Ziua Justiţiei, eveniment cu o deosebită însemnătate pentru profesioniştii dreptului, ce are menirea de a reaminti – simbolic – importanţa şi rolul unui act de justiţie de calitate, ca reper al societăţii democratice. (…) Simbolistica profundă a acestei zile de sărbătoare pentru justiţia românească îmi oferă ocazia de a reaminti că este datoria noastră, prin unitate profesională şi morală, să identificăm toate pârghiile necesare pentru menţinerea actului de justiţie la cele mai înalte standarde, în scopul protejării fiecărui cetăţean împotriva oricărei forme de arbitrariu. Acest deziderat îl putem atinge numai conlucrând spre găsirea echilibrului social necesar respectării supremaţiei legii”, se arată în mesajul preşedintelui CSM.

Nicoleta Ţînţ a mulţumit corpului magistraţilor „pentru curajul, dedicarea şi profesionalismul” cu care au acţionat într-un an marcat de evenimente „fără precedent”, reafirmând determinarea CSM de a acţiona „constant şi hotărât” pentru asigurarea independenţei justiţiei.

„Mai mult ca oricând, îmi doresc ca mesajul meu să fie unul de solidaritate şi responsabilitate, în momentele dificile prin care trece nu doar societatea românească, ci întreaga omenire. Cu această ocazie, mulţumesc corpului magistraţilor pentru curajul, dedicarea şi profesionalismul cu care şi-au adus la îndeplinire menirea, într-un an marcat de evenimente fără precedent. Îi asigur că eforturile pe care le depun pentru asigurarea funcţionării justiţiei, ca serviciu public în slujba cetăţeanului, sunt conştientizate şi apreciate. Îmi exprim, de asemenea, respectul şi aprecierea pentru contribuţia adusă de ceilalţi profesionişti ai dreptului, reuşind împreună să garantăm accesul liber la justiţie al cetăţeanului, indiferent de problemele întâmpinate în condiţiile actuale”, a mai spus preşedintele CSM în mesajul adresat cu ocazia Zilei Justiţiei.

2 ARII

  1. Si asa protejati voi cetateni romani mai magistratule?,obligandui pe medici specialisti in boli infesctioase sa elibereze din spital oameni cu boli puternic transmisibile,practic ati fortat medici sa trmita niste bombe biologice in mijlocul populatiei.
    Trebuie sa spun ca si premierul Romaniei are partea lui de vina pentru ca aici in Germania daca omologul lui Dorneanu anunta asa ceva atunci guvernul dadea imediat o ordonanta de urgenta in care spunea ca bolnavi purtatori de boli transmisibile nu au voie sa iasa din spital fara acordul medicului specialist pentru ca drepturile omului se opresc daca dreptul meu inseamna suferinta sau moartea altui om.

  2. CORECT ! CCR este un bastion al räului in Romania postdecedmbristä. Dorneanu este un stilp,care (dacä nu mä insel) a blocat introducerea LEGEI LUSTRATIEI , conditie necesarä ca un filtru contra SECURITÄTII ATOTPUTERNICE incä .Bravo Curentul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.