Home Social Preselectie pentru locuri de munca in Algeria

Preselectie pentru locuri de munca in Algeria

DISTRIBUIŢI

Oficiul National pentru Recrutare si Plasare a Fortei de Munca in Strainatate organizeaza sambata preselectie pentru ocuparea unor locuri de munca in Algeria, informeaza ONRPFMS.

Angajatorul algerian cauta sase romani care sa fie calificati ca mecanici pentru motoare diesel si pentru instalatii hidraulice la masini de tip Caterpillar, Komatsu, Fiat, Came, Poclain, Liebher. Totodata, sunt cautati mecanici pentru intretinerea si repararea utilajelor de concasare de cariera, de producere a mastilor pentru gudronarea strazilor si de preparare a betoanelor, dar si persoane care doresc sa lucreze in Algeria, in interventii in atelier si pe santier.

Cei care vor sa participe la preselectie trebuie sa aiba varsta intre 25 si 45 de ani, de preferinta necasatoriti, calificare incheiata in meserie dovedita cu diploma, carte de munca in copie pentru toate paginile scrise, copie de pe actul de identitate, copie de pe pasaport si sa cunoasca bine limba franceza ori engleza.

Durata contractului de munca este de cel putin doi ani, salariul fiind de aproximativ 500 de dolari pe luna.

Preselectia va avea loc intre orele 9.00 si 12.00 la sediul din Bucuresti al Oficiului, in Strada Valter Maracineanu numerele 1-3, sectorul 1. Persoanele preselectionate vor participa la selectia cu reprezentantul angajatorului strain, la o data care le va fi comunicata ulterior.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.